Frânturi de suflet

Doctorul

Undeva într-o căsuță,
unde mă aflam și eu,
Se vorbea despre un doctor
ce nu credea în Dumnezeu.

Intr-o zi cum sta la masă
si citea într-un roman,
Iată vede că la dânsul
vine un copil orfan.

Și cu ochii plini de lacrimi
doctorului el îi spunea:
"- Mama mea e grav bolnavă
și tăticul a murit
Iar eu care sunt mai mare
dupa leacuri am venit."

Doctorul se-nduioșază,
de la masă se ridică.
Si cu gândul tot la carte,
greșind, îi dă-du o sticlă. 

Bucuros copilul fuge
la mămica lui bolnavă.
Neștiind că duce acasă
o sticluță cu otravă.

Doctorul petrece cu privirea pe copil,
Ș-apoi vine iar la masă
si citi iar in roman.
Dar deodată se-nfioară,
de la masă se ridică.

Oare ce medicament
o fi pus in sticla aia?
Când citeste eticheta
inima i s-a oprit!
"O crimă să fie acum?
Grozav cât am mai greșit!
Ce sa fac eu oare acum?
Copilul n-am să-l mai găsesc.
Căci in grabă a fugit
la mămica lui bolnavă.

Și de va gusta din sticlă
va muri, de bună seamă!"
Doctorul cu disperare
pe genunchi s-a aruncat,
Către cer el a strigat: 

"Dacă e divinitate,
dacă este Dumnezeu
Să-mi asculte rugăciunea,
plânsul sufletului meu!
Fă ca el să nu ajungă
la mămica lui bolnavă
Copilașul care duce
o sticluță cu otravă!"

Dar in groasnica-ntristare,
iată: ușa se deschide
Copilașul fără sticlă,
îi arată mâna goală.

"- Domnul doctor, fie-ți milă,
eu in fugă am fugit
Am căzut si am spart sticla,
fie-ți milă și dă-mi alta!
Doctorul cu bucurie
îl servește-n graba mare
Și-l petrece cu privirea
pe copilaș la plecare.

Recunosc acum că-n cer
exist-un DUMNEZEU
Vreau și eu de-acum 'nainte
să fiu slujitorul său.
 Și voi spune tuturora
cei ce nu cred că-n cer exist-un Dumnezeu.
 Să se-ntoarca-n graba mare,
căci aici in lumea aceasta
 Peste toate stăpânește Dumnezeu!

                  Autor: necunoscut
                  Text: strugariucamelia