Vom dispărea ca aburul în aer,
Ca praful împrăștiat în infinit,
Ne-om aduna de mâini spre cer în slavă,
Vom fi răpiți la El, Cel mult dorit.
Ne-om clătina ca frunza ce alene
Se leagănă în boarea unui vânt,
Iar crengile au sa ramana goale
Pământ, blestem, necaz si numai plâns...
Ne vom topi ca fulgul la căldură,
Și vom lasa în urma tot ce-a fost,
Rămâne-vor în urma doar regrete,
Cât plâns, ce lacrimi fără de folos!
Da, vom pleca spre-albastrul de cerneală,
Ne-om risipi ca abur, ca un fum,
Uita-vom vechea noastră amorțeală,
Ce am trait-o-n vechiul nostru drum.
De ce mai stați atât în nepăsare,
Oameni ai veacului ce îl trăiți?
Voi veți privi a zborului splendoare,
Cum sus spre cer ca niște evantaie,
Purtate-n vânt vom fi atunci răpiți.
Dar cât amar va rămânea în urmă,
Cât ai să plângi că azi nu L-ai primit!
O, om, inimă mândră și haină,
Vino acum cât încă ești primit!
CT999bytha1809
Tabita Curaciuc
CITEȘTI
Frânturi de suflet
PoetryO colecție de poezii creștine. Cartea este scrisă în colaborare de către membrii acestei comunități. © Toate drepturile rezervate membrilor Comunității Creștine, 2018
