poeme născute din sângele cosmosului
,,și-n ultima zi,
îți mai aduci aminte
de pe când
străbunica ta îți șoptea,
Dumnezeu s-a odihnit.
așa ne-am lăsat
și noi iubirea
să se odihnească,
să se ofilească și
să se sinucidă
de coastele noastre
c...
cu stângacia ta ai sucit stele adolescente -aflate-n cosmos crizat de emoţii-, dar steaua mea a murit când eu cu luna am întocmit planul de a-ţi privilegia întunericul.
cu părul tău -dulce sevraj al mierii create cu patimă de albinele lucide- ai furat noi taine pline de cenușă, pline de ventricul degradat pe un lemn blamat de lumină arsă pe un suflet ud, de atâta viața mucegăită, și atâta soare mic.
cu ochii tăi ai furat cutreierul paradisului, ai lăsat pământul neumblat de mine, dar verdele ce mi-i sevă de furat cunoașteri, l-ai lăsat tot așa de orbitor pentru un contact vizual, dar eu nu evit, ci doar amân să absorb misterul tău.
cu simţurile tale ai sufocat aerul și mi-ai lăsat prea multă presiune la nivelul sângelui care și el se chinuie să-mi dozeze lipsa de lumină.
când sunt cu pași repezi spre depărtare, cum fac să mi te regăsesc? cred că știu: pământule, oprește-ţi rotirea!
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
