Scrisoare către celălalt eu al meu - Ștefan Gheorghidiu
Dragă Ștefan G.,
...nedrag de toți, dar drag de mine, știu ce zici când rostești că iubirea e o furtună, mai ales când nu știi dacă celălalt simte la fel. Cu toate furtunile ce roiesc în jurul tău, am observat că te pot considera un eu al meu, unic și inocent, în plină dezvoltare pentru totdeauna. Ți-am iubit intelectul atât de mult încât am avut impresia că eu sunt tu.
Însă aș vrea să te focalizezi pe eul tău, pe intelectul tău unic. Pur ca un fulg de soare neatins de oameni. Pur ca o inocență nepătată de o sumă de experiențe dure, murdare, premature, triste. Pur ca o iubire neîmpărtășită, știută doar de lună și de stele, și de păsări călătoare...
Intelectul tău, uhm, de ce-l impurifici de fiecare dată când atingi o altă femeie și te gândești la aceeași ea?
Dragul meu, în iubire nu e vorba de frământare de trupuri sau de sărutări care mai de care mai lungi sau apăsate, ci despre sentimentul însuși.
Poate crezi că e unic, bolnav și fundamental acest sentiment și, dragule, crede-mă, aici nu te pot contrazice. E de ajuns ca un sentiment să te ardă, dar să nu te omoare așa cum credeai. Iubirea e un fel de credință care crește pe măsură ce destinul își desfășoară activitatea în favoarea ta. Însă ce se întâmplă atunci când nimic nu se află în favoarea ta așa cum îți imaginai?
Cea mai mare provocare de astfel. Trebuie să înveți, și bineînțeles să învăț și eu, că trebuie să dăm glas gândurilor și să spunem lucrurilor pe nume. Ești fragil. Sunt fragilă. Așa am existat dintotdeauna. Însă dacă bunătatea adevărată cere neapărat inteligență și imaginație, așa cum spune Camil Petrescu - tatăl tău, iar inteligența se afirmă doar dacă suntem oameni de inimă, atunci noi ce suntem? Oameni de fragilitate instinctuală?
El - acel sentiment dureros ca naiba, dar atât de plin de pasiune - înflorește ca floarea unui cireș de mai în speranța că nu va fi uitat de vreun muritor de rând și se ofilește de atâta dor. Dorul ăsta mistuie sufletul și-l seacă. Întocmai ca o lună fără vise din altă viață, ca o credință fără un dumnezeu, ca un cosmos fără respirații, ca o bătaie de inimă fără viață...
De ce dorul tău pentru un cosmos cu pseudorespirații e mistuitor în ciuda faptului că ai umblat cu o actriță? De ce dorul tău stă legat la gât de egoismul atât de comun oamenilor? De ce dorul tău nu are curajul să se arunce?
Spune-o domol. Spune-o fără respirație. Spune-o fără cuvinte. Spune-o cu lacrimi. Spune-o cu atingeri. Spune-o fraged, proaspăt, ca o prostie nerostită de tine când erai mic. Spune-o inocent. Doar spune-o.
Egoismul tău a născut ură, iar ea, fata ta dragă, s-a șters la gură cu amorul tău.
sâmbătă,
12 februarie 2022
CITEȘTI
fragilitate instinctuală
Poesíapoeme născute din sângele cosmosului ,,și-n ultima zi, îți mai aduci aminte de pe când străbunica ta îți șoptea, Dumnezeu s-a odihnit. așa ne-am lăsat și noi iubirea să se odihnească, să se ofilească și să se sinucidă de coastele noastre c...
