când n-am chef
să beau cafea
ca toți oamenii mari,
prefer să beau ceai.
(doar ca să mă înec în el)
nu vreau să fiu om.
vreau să fiu intelectualul
ce-și respiră viața pe florile ce nu le-am putut atinge cu fragilitatea ființei mele.
n-am fost om de când m-am uitat cu dezgust la filmele de acțiune.
am fost visătorul cu visele omorâte
în cana de crăciun
primită cadou la șaisprezece ani,
așteptând să mi se trosnească coloana
de la atâtea creșteri premature
ale sufletului meu.
merg mereu pe stradă cocoșată
și tatăl meu îmi ucide inocența
da' eu nu zic
"aici ajung din nou",
ci
"sînt o cauză pierdută, tati, și chiar dacă nu e ok, eu sînt aici doar pentru cățelușul meu."
nu mă doare faptul că familia mă urăște așa cum nu am să-mi mai văd niciodată lumea.
prefer să beau din găleata cu apă ca un cal doar ca să nu uit lipsa libertății.
mi-amintește de
respirația
saturația
încărcarea
și vindecarea
celulelor mele cu neînceputul.
în rest,
de nouășpe ani beau apă
și din când în când
ceai de mușețel,
iar
în anul ăsta
nu voi mai bea fericiri
și nici sucuri de inocențe,
mă voi bea pe mine
în cochilii de singurătăți.
CITEȘTI
fragilitate instinctuală
Poetrypoeme născute din sângele cosmosului ,,și-n ultima zi, îți mai aduci aminte de pe când străbunica ta îți șoptea, Dumnezeu s-a odihnit. așa ne-am lăsat și noi iubirea să se odihnească, să se ofilească și să se sinucidă de coastele noastre c...
