m-am trezit de dimineață
(abia auzind alarma)
cu un tsunami în piept
și asta numai din cauza ta.
sângele meu îmi urlă
numele tău acum
între cei doi plămâni dornici
să se îmbolnăvească
de gustul metalic al buzelor tale,
da' știi ce-i mai tragic de atât,
cel mai clișeic dintre toate clișeele văzute?
e că
eu,
eu,
eu... nu te-am simțit.
în fond,
cum aș putea să vorbesc despre istoria unui amor netrăit
când eu mă rezum
la atâta negare de existență?
mi-e frică să scriu despre tine aici,
dar ghici ce?
o să-ți trimit un mesaj despre
cum vreau să te uit
de ziua ta la 1 am,
fiind prea orgolioasă să mănânc
deși stomacul meu
e sătul de atâta tu
pitit în mucoasa stomacului meu
și, crede-mă,
peste un an,
la următoarea
ta zi de naștere,
mă voi îmbăta mangă
bând din berea tatei
și-ți voi uita numele.
știu că ziua ta va începe
întocmai cu cireașa de pe tort,
iar a mea se va finaliza
cu dezastrele lui tsunami.
scriu și încă-l simt la fel de puternic,
mă tot obosește
și mă lasă fără vlagă,
cum aș putea să-l opresc
când tu ești tsunami
și...
nu
vreau
să
mor.
CITEȘTI
fragilitate instinctuală
Poésiepoeme născute din sângele cosmosului ,,și-n ultima zi, îți mai aduci aminte de pe când străbunica ta îți șoptea, Dumnezeu s-a odihnit. așa ne-am lăsat și noi iubirea să se odihnească, să se ofilească și să se sinucidă de coastele noastre c...
