poeme născute din sângele cosmosului
,,și-n ultima zi,
îți mai aduci aminte
de pe când
străbunica ta îți șoptea,
Dumnezeu s-a odihnit.
așa ne-am lăsat
și noi iubirea
să se odihnească,
să se ofilească și
să se sinucidă
de coastele noastre
c...
am vrut să scriu despre ceruri despre stele despre lună despre soare despre iubire despre mine.
am realizat că eu și iubirea suntem surori vitrege că oricum încercarea de a te iubi sub același clar de lună trezește furtuni de ceruri și de stele.
viu-mort
trăiesc pe o cometă dar n-am pe ce să-mi spânzur avalanșa de emoții.
uit intenționat să respir. uit să trăiesc. uit să analizez. uit să simt. uit să respir.
uitatul ăsta e un gest suicidar al cerului din mine.
pre-mortem - visez să zbor cu iubirea în piept să o leg de mediastin și să simt tot ce n-am putut când m-am uitat către cer - post-mortem - am avut un coșmar și soarele a început să mă urască, iar lumina nu s-a mai aliniat cu iubirea -
cad. cad. cad. (aș putea să o fac mereu)
lumina nu mai e chezășia libertății mele vreau să mor să mor de două ori pe noapte: o dată pentru a uita și încă o dată pentru renaștere.
pseudo-unicul se joacă cu mine n-am fost o ființă umană nici o stea cosmică ce stă să plângă cu aripi moarte. am fost geniul care ține elegii ascunse pe același așternut al cerului.
stop.
n-am fost niciodată geniu. dar ce-am fost? cerule, răspunde-mi!
nu-mi spune că ai văzut cum s-a spânzurat lumina de mine.
cred că ea m-a iubit mai mult decât număram pe degete câte picături de ploaie și aripi și întuneric și vise și comete îmi intrau printre coaste.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
