poeme născute din sângele cosmosului
,,și-n ultima zi,
îți mai aduci aminte
de pe când
străbunica ta îți șoptea,
Dumnezeu s-a odihnit.
așa ne-am lăsat
și noi iubirea
să se odihnească,
să se ofilească și
să se sinucidă
de coastele noastre
c...
pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric şi duhul lui dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. dumnezeu a zis: „să fie lumină!” și a fost lumină. dumnezeu a văzut că lumina era bună şi dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.
psalmul I: scrisoarea mea către genesa condusă de furnici și scorpioni pe culmile disperării lasă de înțeles cum soarele a uitat să apună în mijlocul deșertului din neocortexul meu prea multă lână a broaștei pe memorii aruncate în coji de ouă și sângele meu împroșcat din jugulară precum niște semințe grăsoase iubite de furnicarele înghesuite robii unui iehova iubesc pietrele mai mult decât proprii copii făcuți din amor - singurii care mai puteau aduce aminte de inocența iertării domnului - voi călca pe cioburi în numele duhului sfânt care e atât de posomorât porumbelul meu bolnav nu poate fi tratat de la atâta poluare de ecosisteme și gând lucrarea mâinilor mele atârnă greu de spatele meu cred că aș putea să mi-l imaginez pe Moise cum refuză să care tablele doar pentru că e atât de obosit, nemâncat și nespălat.
psalmul II: treizeci de arginți până să cazi în materie născută din viu și moartă în neviu trăiesc să văd camere de semințe neembrionate dezvoltările intrauterine de noroade au ca mare răsplată o mare de dureri pe pământ acum trăiește și tu împreună cu duhul și numele tău doar ca să creezi o dragoste ferită de uitare.
psalmul III: ferice de poeți căci a lor e împărăția suferinței! zahărul pământului va fi topit de sudoarea ta care curge pe frunte și te vei iubi mai mult decât ieri luminile lumii vor fi stinse când vei adormi totul va trece în numele frumosului din ochii tăi și vei zâmbi cu nostalgie.
psalmul IV: ispitirea poeziei, răstignirea, dezbrăcarea și așezarea ei pe o cruce din golgota pe care scrie in vino veritas e mai intensă și plină de atacuri de panică când în dreapta și în stânga ei stau răstigniți pe alte cruci de lemn dumnezeu și lumina.
psalmul V: după moartea spiritului și senzației că aerul iese pe o ureche ai impresia că spontaneitatea e ca la ea acasă că deși facerile ilegitime de stele din mijlocul furtunii îți aparțin, adevărul este că nimănui nu-i pasă de faptul că doar tu reprezinți civilizația care a trecut de semnul exclamării și că mai bine rămâneai în eprubeta cuiva golaș și fără sentimentul că poți schimba lumea.
psalmul VI: materia cenușie a creației oamenilor îți șoptește în visul de dimineață hai la viu care tradus în imaginația unui copil apărut ca din găuri de șerpi înseamnă chemarea către lacul de lângă sat și privitul de pești, plante și libelule mai puțin de oameni, căci eu sunt cât toți ceilalți la un loc.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
