poeme născute din sângele cosmosului
,,și-n ultima zi,
îți mai aduci aminte
de pe când
străbunica ta îți șoptea,
Dumnezeu s-a odihnit.
așa ne-am lăsat
și noi iubirea
să se odihnească,
să se ofilească și
să se sinucidă
de coastele noastre
c...
i-am scris că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preț la cărți... de la lucruri personale la amintiri. adică tot trecutul.
ce nu știe ea e faptul că mereu o asociam cu instinctul meu de posesiune, că sufletul ei cosmic îmi aparținea mie, întocmai cum luna sfâșie întunericul cu ochii lumii striviți de instincte, așa o iubeam și eu pe ea.
și poate că în mine încă mai există același fior care, adesea săgetat de nopți de dragoste, îmi face inima să moară încet în aceeași fragilitate a intimității amintirilor noastre.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
