poeme născute din sângele cosmosului
,,și-n ultima zi,
îți mai aduci aminte
de pe când
străbunica ta îți șoptea,
Dumnezeu s-a odihnit.
așa ne-am lăsat
și noi iubirea
să se odihnească,
să se ofilească și
să se sinucidă
de coastele noastre
c...
am uitat cum te-am zidit în imaginația mea din stele aveai o piele albă ca de bolnavi și un nas strâmb aș fi vrut să-mi dai mie deviația ta de sept și insomniile lumii ce le cuprindeai în spatele pleoapelor
nu ți-am auzit niciodată vocea dar aș fi vrut să o aud în timp ce mi-ai fi citit poezii de dragoste scrise de mine mai mult ca sigur m-aș fi rușinat așa de tare încât mi-aș fi dorit să dispar în cochiliile mele zidite de un alt manole pe cale de dispariție
îmi pare rău că nu sunt dumnezeu ca să pot opri timpul și pe tine
cum te uitai în gol.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
