Simt o apăsare ciudată în piept,
De câteva zile nu îmi dă pace
Și simt cum sufletul meu o îndură și tace.
O strânge în brațe, iar eu vreau să dispară
Să iasă din mine odată afară...
Dar oare chiar vreau asta?
Nu știu de unde vine sau unde se duce,
Dar dacă iese mă voi agăța de ea mai tare.
Nu vreau să stea
Căci știu că își va face cuib în inima mea.
Dar nici nu vreau cu adevărat să plece,
Golul ei mi-ar lăsa sufletului mult prea rece.
Dar cu ea mă simt ca o lumânare
Ard, dar până să îmi dau seama pentru ce mă consum
Probabil că deja voi deveni numai scrum.
Dar astăzi nu va mai fi așa
Îmi reprogramez tristețea pentru altă zi,
Poate într-o zi de marți,
Când orele o să mi se pară o eternitate scurtă,
Când drumul vieții va fi pe a frunții unui străin cută.
Căci marți mă ține captivă între orele ei nefixe,
În minutele și secundele impare,
Iar atunci ceasul bate 12 și un minut
În tristețe din nou și din nou mă cufund.
Azi însă, îmi blochez gândurile privind în zare,
Iar apăsarea să îmi devină doar o adiere trecătoare.
Vreau să mă inunde pacea, măcar la un apus de soare
Căci răsăritul mă găsește încolțită de răcoare,
Prinsă în fantomaticele mele gânduri
Îmbibate în culori dulci găsite de oameni la suflet curați
Ce se vor stinge la apariția primei ore a zilei de marți.
CITEȘTI
O altfel de eu
Poésie"Caută-mă acolo unde nimeni nu mă găsește Ascultă-mă chiar și atunci când nu vorbesc Fă-mă să văd când am ochii închiși Fă-mă să simt, dar fără să mă atingi" •Poza de copertă nu îmi aparține, este de pe Pinterest
