Totul se termină
Când începutul se clatină
Încet, dar sigur se scurge timpul din clepsidră
Și inimile încep sa zvâcnească
Fiindcă durerea de pe urmă va lăsa sufletele lipsite de viață.
Doar mări ale căror adâncuri
Au cunoscut de prea multe ori întunericul,
Iar razele de soare ce și-au dorit
A sparge zidul de valuri învolburate,
Au renunțat rapid, căci se știe
Întunericul și suferința nu cunosc încă despărțire.
Însă valurile s-au spart de stâncile mute
Într-un ecou răvășitor,
Un strigăt de ajutor,
Un glas a cărui intensitate s-a risipit
Furat de briza răzbunătoare,
Inimile prăbușindu-se în mare
Înecându-se pe veci în propria lor dorință,
Căci fiecare poveste un sfârșit cere
Acum priviți-l pe acesta în liberă cădere...
CITEȘTI
O altfel de eu
Poetry"Caută-mă acolo unde nimeni nu mă găsește Ascultă-mă chiar și atunci când nu vorbesc Fă-mă să văd când am ochii închiși Fă-mă să simt, dar fără să mă atingi" •Poza de copertă nu îmi aparține, este de pe Pinterest
