Nimic nu mai este ceea ce pare
Sunt doar iluzii ce iau amploare.
Stau în aceeași cameră cu pereții albi,
Dar nu văd puritatea
Căci ea a făcut într-un final cunoștință cu brutalitatea
Și s-a întinat, se zice că pentru veșnicie
Dar nimic nu ține pentru totdeauna
Așa că a început a se scoroji încet
Și a căzut formând doar un ceva ce nu era concret.
Îmi plăcea cândva ceasul cu cuc de pe perete
Asta până ce timpul a început să lase pete,
Iar imaginea mă deranja,
Era deja stricat, însă tot am încercat a repara
Am plâns cu lacrimi de curcubeu și am mânjit tot ce se putea,
Iar la final am spart pușculița cu vise
Și le-am dat la schimb pentru câteva fise
Cu care mi-am cumpărat un tablou
Pe care l-am pus pe acel pictat perete
Deoarece culorile îmi dădeau o stare de regrete.
La început era diferit
Timpul, însă, a lăsat totul să fie pierit
Camera nu mai era ce a fost
Atunci oare eu acolo mai aveam vreun rost?
CITEȘTI
O altfel de eu
Poesia"Caută-mă acolo unde nimeni nu mă găsește Ascultă-mă chiar și atunci când nu vorbesc Fă-mă să văd când am ochii închiși Fă-mă să simt, dar fără să mă atingi" •Poza de copertă nu îmi aparține, este de pe Pinterest
