N-am putut salva
Ceea ce pretindeam a avea.
Voiam să țin totul în cutia de sub pat,
Ca un copil ce descoperea răsăritul
Pentru prima dată,
Dar încuietoarea era șubredă.
Te-ai rostogolit printre degete
N-am realizat că plecai
Am crezut că e o iluzie
Erai aici, nu?
Nu erai.
Dar e ușor să mă mint,
De parcă răsăritul nu e apus,
De parcă ochii mei nu-și pierdeau strălucirea
Căutându-i pe ai tăi.
Erai cea mai prețioasă bucată de artă
Toți artiștii aspirau la tine,
Până ce te-ai spart la picioarele mele.
Mi-ai spus să te adun,
„Rănește-te că o să treacă.”
Te-am strâns, te-am lipit
Ți-am oferit firimituri din mine,
Ca să-mi spui că
Ești o lucrare modernistă.
Nu te mai potriveai aici,
Printre rafturi prăfuite
Și suflete sparte.
Te-ai arătat lumii
Să te admire,
Noul tu,
În timp ce mâinile-mi sângerau
Pe locul unde erai acum așezat,
Curgea șiroaie pe podeaua albă.
„Ce efecte minunate!”, spuneau ei.
Eram doar eu, în spate,
Rănindu-mă așa cum mi-ai spus.
Eram un artist acum
Sau eram doar recuzită?
CITEȘTI
O altfel de eu
Poetry"Caută-mă acolo unde nimeni nu mă găsește Ascultă-mă chiar și atunci când nu vorbesc Fă-mă să văd când am ochii închiși Fă-mă să simt, dar fără să mă atingi" •Poza de copertă nu îmi aparține, este de pe Pinterest
