Ce mai rămâne
Când nimicul te copleșește,
Când orgoliul te orbește?
Stai în faţa mea pierdut
Şi retrăiești o amintire ciudată
Mai ţii minte când ai suferit
După ceva ce nu ai avut niciodată?
Văd cum te lupţi să alungi gândul
Dar el te tot găseşte.
Simţi vinovăţia
Cum la ureche îți grăiește,
Însă întorci capul sperând
Că ignoranța o opreşte.
Liniște.
Nu știi ce-i asta, nu-i așa?
Ai lăsat regretele
Să îți otrăvească mintea.
Acum singuratatea în vene ţi se injectează
Stupid.
Tu încă speri
Că durerea îţi anihilează.
Ţi-ai clădit o personalitate tare,
Dar amândoi ştim că de la subsol
Neîncrederea îți transmite
Mereu câte un fior.
• Asta e una din poeziile mai vechi, însă o să o pun aici pentru că și ea face parte din evoluția mea ca om și ca scriitor•
CITEȘTI
O altfel de eu
Poesia"Caută-mă acolo unde nimeni nu mă găsește Ascultă-mă chiar și atunci când nu vorbesc Fă-mă să văd când am ochii închiși Fă-mă să simt, dar fără să mă atingi" •Poza de copertă nu îmi aparține, este de pe Pinterest
