Poate nimic nu e ceea ce pare.
Iluzia realității se cufunda-n uitare,
Iar la geamul ce se aburea de răcoare,
Priveam silueta timpului culcat în mare.
L-am urmărit ,
Deși mi-a fost prea frică de ea.
Nu știam să înot,
Eram doar o scoică goală
În ghearele curenților nemiloși.
O negură totală,
Nu mă puteam agăța
De nimic.
Mă înecam în întuneric
La fiecare respirație,
Dar niciodată nu era destul,
Destul cât să mă sufoc,
Să mă scufund pentru veșnicie
Și nimeni să nu mă găsească.
Mă amețeam în prea multe speranțe,
În ce n-am trăit, ce n-am văzut,
Ce mi-am dorit, ce n-am putut.
Regretul bătea la ușa sufletului meu
Cu același ritm mereu, mereu,
Ritmul valurilor sparte la mal.
Spune-mi,
Mă vei asculta la ureche
Când marea mă va arunca,
Decisă că nu merit vina ei,
Că nu merit să descopăr
Secretele ascunse
Adânc în inima ei întunecată?
Sunt menită să mă pierd,
Dar tu ascultă-mă când marea
Va fi cea mai limpede,
Când reflexia ta se va oglindi în ea,
Când șoaptele mele
Vor fi nisipul rece
Dintre degetele tale calde.
Nu mă uita
Cum m-a uitat el, timpul,
Nesigură și goală
Între iluziile ce-mi spălau realitatea,
Căci l-am văzut culcat în mare,
De fapt eram doar eu,
În sfârșit, fără suflare.
CITEȘTI
O altfel de eu
Poesia"Caută-mă acolo unde nimeni nu mă găsește Ascultă-mă chiar și atunci când nu vorbesc Fă-mă să văd când am ochii închiși Fă-mă să simt, dar fără să mă atingi" •Poza de copertă nu îmi aparține, este de pe Pinterest
