Mă plimbam printre clădirile fără sfârșit
Simțindu-mă ca un nimic rătăcit,
Uitându-mă la geamurile înghesuite de la al treilea etaj
Și simțind tocurile vibrând sub fiecare pavaj.
Arătau ca un joc de domino
Una se prăbușea, toate cădeau angro.
Mă înghițeau cu fiecare pas pe care îl făceam
Până ce am rămas o umbră sub un felinar
Peste drum, un alt suflet hoinar
Un moment, o privire
O silențioasă destăinuire
Despre ce tot ce nu a putut să fie,
Despre a inimii obraznică tresărire
Despre cum totul în jur a pălit
Luminile s-au stins,
Clădirile ce odată mă intimidau
Acum nimic nu mai însemnau
Eu eram cea în control
Aveam lumea la al meu picior
Apoi, într-o singură clipă, eu eram cea care se prăbușea
Cea a cărei inimi se sfărâma
Căci, sufletul hoinar dispărea
Trăgându-l pe al meu în urma sa
Printre clădirile fără sfârșit
Din care drumul spre casă niciodată nu l-a mai găsit.
CITEȘTI
O altfel de eu
Poetry"Caută-mă acolo unde nimeni nu mă găsește Ascultă-mă chiar și atunci când nu vorbesc Fă-mă să văd când am ochii închiși Fă-mă să simt, dar fără să mă atingi" •Poza de copertă nu îmi aparține, este de pe Pinterest
