Luptând spre mai bine

40 Axel| Nopți albe

       Mergea pe strada întunecată, privind la lumina felinarelor care se unduia pe pavelele în formă de romb. Trăgea din țigară și lăsa fumul să plutească valuri, valuri înspre bolta cerească a cărei lună era plină. Îmbrăcat în același tricou negru, în aceiași blugi negri, de două zile, nebărbierit, cu pungi sub ochi, roșii din cauza oboselii și a fumatului excesiv, pășea agale spre parcul central din Ashington. Nu mai dormise de două zile și aștepta ca ceva să se schimbe în viața lui, iar femeia pe care o iubea atât de mult să se întoarcă la el.

Slabe șanse. O pierduse pentru totdeauna. Nici măcar nu știa dacă o va mai vedea vreodată. Voia să se ducă să o caute, dar cum să o caute în toată Franța? Își stinse mucul de țigară cu vârful la pantof, își scoase tabachera, luă o nouă țigară, o puse între degete, scoase bricheta Zippo, aprinse și trase. A câta era? Cine stătuse să le numere?!

Se așeză pe o bancă, lăsându-și capul pe spate, adierea vântului, răsfirându-i firele de păr tuciurii. Doar frunzele foșneau în liniștea nopții, iar fumul țigării se risipea în întunericul profund. Niște voci se auziră din îndepărtare, apoi liniștea reînvie. Lacrimi sărate se iviră pe obrajii bărbatului, acesta strângând mâinile în pumni. Telefonul începu să sune. Îl scoase din buzunar și văzu numele colegului său blond de la cafenea, apoi alte apeluri nepreluate de la Diana și mama sa. Nu voia să audă și să vadă pe nimeni. Lăsă telefonul să alunece printre degete și celularul făcu contact cu cimentul dur. Ecranul se sparse în mii de bucăți, încetând să mai sune. Era din nou liniște.

Își stinse țigara și deschise din nou tabachera. Era goală.

— La naiba cu voi! rosti nervos și aruncă cutiuța de metal în iarba care înconjura bancă.

Privi o clipă cerul, apoi își trase nasul. Vântul se întețea tot mai mult, parcă anunțând că ploaia se va ivi din clipă în clipă. Se aplecă și se uită după tabachera sa. Căută cu mâna prin iarba proaspăt crescută, dar fără rezultat.

— Perfect! Mi-am pierdut și tabachera. Ceva mai prost de atât se poate întâmpla? întrebă, în speranța că cineva poate îi va răspunde.

Se așeză din nou pe bancă, un tunet trezind toată natura. Își dădu ochii peste cap și înjură în gând. Își luă telefonul de pe jos și îl aprinse din nou. Ecranul lumină chipul neîngrijit, obosit, cu aspect bolnăvicios al bărbatului, arătând ora 12 am. Încă două apeluri de la amicul său blond și vreo douăzeci de mesaje necitite. Apelă și vocea blondului se auzi.

— Edvige, pe unde naiba umbli? Toată lumea încearcă să dea de tine de două zile și nimic. Te-am căutat peste tot. Unde ești?

— Sunt în parcul central, poți veni să mă iei? întrebă bărbatul, vocea sa transformându-se într-o șoaptă.

— Rămâi acolo. Vin imedi...

Nu îl lăsă să termine și închise apelul. Băgă telefonul în buzunarul blugilor și se ridică în picioare. Un strop de ploaie ateriză pe fruntea sa fierbinte, făcându-l să tremure involuntar. Amintirile năvăliră în mintea sa.

— Dacă nu te cunoșteam, Elora, credeam că ești vreo nebună care nu a văzut în viața ei ploaie.

— Ce cauți aici, Edvige?

— Eram aproape de casă când am văzut că ploaia a început mai rău și mă gândeam că o domnișoară ca tine nu îi va plăcea să se ude, astfel că am zis că ar fi bine dacă te duc eu. Dar se pare că ție chiar îți place ploaia și chiar nu îți pasă de oamenii care te privesc ciudat."

Privea în gol și nici nu simți că ploaia se întețise, iar tunetele erau tot mai dese. Îl văzu pe blond cu o umbrelă cum fugea pe cărare. Se opri în fața lui și dădu din cap în semn negativ.

— Arăți jalnic, prietene! De cât timp nu ai mai trecut pe acasă? Miroși de-a dreptul divin, vorbi blondul, Axel privindu-l urât.

— Taci, Max!

Se urcă în mașină, iar bărbatul de la volan îl privi preț de o secundă, apoi își puse centura de siguranță. Era clar că suferea după doamna manager, ca și toți ceilalți din cafenea. Lucrurile nu mai mergeau atât de bine, iar domnul Torres nu reușea să găsească un nou manager.

— Știi, Axel, nu doar ție îți e greu fără Elora. Cafeneaua nu mai merge atât de bine și nimeni nu știe să organizeze treburile, precum o făcea Murphy. Sincer, te cunosc de atâta timp și ai mai avut tu la viața ta partenere, dar ca Murphy, eu nu am mai văzut. Ai fost un mare prost că ai stat să pui totul înaintea ei. Acum degeaba regreți pentru că nu e ca și cum o vei aduce înapoi. Maică-sa chiar dacă ar știi unde este, și sunt sigur că știe, nu îți va spune ție niciodată, mai ales că i-ai făcut fata să sufere, plus că avea o situație delicată. Adică nu înțeleg cum ai putut fi atât de orb mai ales că urma să ai un copil.

Axel îl privi preț de o clipă pe Max, apoi bărbatul de la volan văzu cum fața lui Axel se înroșește, ochii parcă trimiteau flăcări și pumnii erau strânși atât de tare, încât deveniseră vineții. Atunci înțelesese fraza din scrisoare: Te iubesc, Axel și probabil te voi iubi și mai mult, dar prin intermediul altcuiva.".

— Ups! Credeam că știi, dar se pare că Murphy nu ți-a zis. Lia și-a dat seama că se simțea rău de când a venit dimineața la cafenea, în ziua în care a și plecat. Apoi pe seară îngrijorată fiind de starea Elorei, a sunat-o să vadă cum se simte. Elora deja era în avion și i-a spus Liei că testul i-a ieșit pozitiv, doar că să țină pentru ea. Lia s-a dat de gol în fața mea când am rămas amândoi după program.

Blondul terminase de vorbit, iar Axel simți cum cerul îi pică în cap. Privirea sa rămăsese ațintită pe Max care conducea atent, îngrijorat de cum va reacționa Axel, mai ales că fumase câteva pachete bune. Unghiile îi erau înfipte în carne, clipitul se rărise, sufletul său parcă se rupea în miliarde de bucăți și simți cum toată furia, oboseala, durerea îl apăsau, precum o menghină.

Bărbatul dădu cu pumnul în scaunul mașinii și un strigăt ieși printre buzele acestuia. Lacrimi îi invadară ochii și se rostogoleau neîncetat pe obraji. Max opri mașina și își îmbrățișă strâns prietenul. Era pentru prima dată când îl vedea pe Axel plângând, pentru prima dată când îl vedea într-o stare atât de deplorabilă și înțelesese cât de dureroasă poate fi dragostea.

— Nu știai că ulciorul nu merge de multe ori la apă?