Luptând spre mai bine

2|Angajarea

       Coborî din tren și privi în față spre clădirile falnice, a căror sticlă strălucea în bătaia razelor de soare care mângâiau atent orașul acoperit de zgomotul mașinilor. Era o priveliște atât de plăcută, încât pe fața fetei apăru un zâmbet timid. Se simțea pentru prima dată liberă și era pregătită să guste din pericolele vieții. Chemă un taxi și îi ceru șoferului să o ducă spre parcul central al noului oraș unde își închiriase un mic apartament.

Coborî din taxiu, lăsându-i banii șoferului și urcă spre etajul nouă. Se bucura enorm că putuse să îl închirieze cu o sumă moderată de bani.

Se descălță pe holul îngust și își lăsă cheile pe măsuța de sticlă din sufragerie. Totul arăta identic cu pozele pe care ea le văzuse pe internet. Sufletul ei era încărcat de bucurie. Se așeză pe canapeaua mică albă, din piele și zâmbi larg, gropițele din obraji făcându-și prezența. Privirea ei analiza fiecare colț al încăperii și de fiecare dată zâmbetul ei se lărgea. Pentru ea acest loc era mai mult decât perfect. Despachetă fiecare haină și obiect pe care îl luase de acasă, pregătindu-se pentru interviul care avea loc la ora trei jumătate după amiaza.

Cred că niciodată nu își făcuse un plan atât de bine construit, încât nimic să nu o împiedice la îndeplinirea lui. Poate dacă nu își dorea atât de mult acest lucru, nimic nu s-ar fi întâmplat așa cum visa ea. Își îmbrăcă sacoul negru și își mai aranjă încă o dată părul ondulat care îi cădea pe spate.

*

Intră în micuța cafenea, ticsită de oameni și se duse la tejgheaua din lemn de brad. Era o cafenea construită recent, a cărei vopsea nu fusese atinsă de vijeliile puternice care se tot dezlănțuiseră în ultima vreme. Trecând pragul, mirosul de lemn lăcuit îți acapara simțul olfactiv, iar privirea se pierdea ușor printre mesele mici, rotunde din lemn șlefuit, pe care trona câte o scrumieră. Candelabrul cu cinci brațe susținea globurile rotunde din sticlă mată, care luminau încăperea, transmițând căldură. Pe peretele din spatele tejghelei o urare îți încânta privirea, reușind să aducă zâmbetul chiar și pe cel mai trist chip Drink coffee, read books and be happy!. Un bărbat în jur de 24 de ani, îmbrăcat într-o cămașă neagră, cu un șorț alb, cu părul castaniu, ciufulit, servea niște fete de vârsta facultății, care râdeau cu gurile până la urechi.

Se duse lângă fetele care aveau paharele medii de cafea în mâini și interveni în discuția lor.

— Unde este proprietarul clădirii, îl întrebă pe bărbat acesta surâzând.

— Persoanele neautorizate nu au voie să intre în biroul acestuia, îi răspunse tăios, întorcându-i spatele pentru a lua laveta galbenă de pe blat.

— Nu am întrebat dacă am voie sau nu. Am întrebat unde este proprietarul clădirii, iar dacă nu vrei să spui unde este, cheamă-l, îi vorbi la fel de tăios, acesta murmurând.

Ocoli tejgheaua și se îndreptă spre o ușă neagră, aflată lângă ultima masă. Ciocăni și își băgă capul pe ușă, spunând:

— Domnule Torres, vă caută o fată care dorește să vă vorbească.

Se auzi o voce groasă din interior, iar bărbatul îi făcu semn să intre, privind-o urât. Intră într-o încăpere îngustă, dar lungă, vopsită în alb, cu un birou mare de lemn. La birou un bărbat în jur de 50 de ani, cu părul cărunt, îmbrăcat în costum, privea niște hârtii și se încrunta, fruntea sa fiind plină de riduri.

— Bună ziua, domnule Torres! Am venit în legătură cu postul de...

— Știu de ce ai venit și mă bucur că te afli aici. Am rămas plăcut surprins de CV-ul pe care mi l-ai trimis. Ia loc, domnișoară. Cum te numești, unde ai studiat și care este specializarea ta?

— Mă numesc Murphy Elora, am 22 de ani și am studiat la University of Greenwich, având specializarea în manager de marketing.

— Spune-mi câteva puncte tari și slabe ale tale.

— Sunt o persoană calmă, mă adaptez ușor la orice situație și dorința mea de perfecționare continuă. Cunosc mai multe limbi străine, pe lângă limba maternă, engleza. Sunt creativă, îmi place să termin un lucru cât mai repede, dar să îl fac de calitate. Nu agreez persoanele care trândăvesc.

— De ce ai ales tocmai locul nostru de muncă?

Mâinile îi transpirau abundent, degetele se tot luptau unele cu celelalte din cauza presiunii care se simțea în atmosferă.

— Am înțeles că anul trecut ați fost în insolvență și având cunoștințe vaste cu această problemă, consider că am putea remedia problemele care au dus la situația respectivă.

— Ce îți place cel mai mult la această firmă?

Femeia rămase puțin pe gânduri, privirea ei oprindu-se pe tabloul așezat deasupra capului domnului Torres. Pictat pe o pânză subțire, cu culori pastelate, întruchipând un peisaj de toamnă care îți conferea o oarecare liniște. Arborii mari, cu frunze în nuanțe ruginii, dădeau o notă de eleganță potecii din pământ roșiatic. O căruță neagră, cu armăsari bruni își croia drum pe potecă. Buzele femeii se desprinseră una de cealaltă.

— Este un loc plăcut în care oamenii vin să se relaxeze după o zi istovitoare de muncă sau să înceapă dimineața cu energie bună. Este aproape de domiciliul meu și consider că această firmă mă caracterizează, mai ales că sunt o iubitoare de cafea.

— Crezi că vei putea lucra în echipă cu alți oameni?

— Da, consider că am această calitate. Întotdeauna mi-a făcut o deosebită plăcere să ofer sfaturi, să îi ajut pe cei din jurul meu și să îi pot motiva ca să dea tot ce este mai bun.

— Ești dispusă să stai peste program? Ce așteptări ai de la această firmă?

— Da, sunt dispusă să fac orice tip de sacrificiu dacă este nevoie. Vreau să mă dezvolt profesional, să mi se ofere respectul pe care eu îl dăruiesc și să fiu plătită pentru munca depusă.

Nu putea să spună că nu își gândise răspunsurile de acasă, doar pentru a nu fi luată prin surprindere, dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Terminând interviul, dădu mâna cu domnul Torres, care o rugă să rămână de astăzi la post pentru a cunoaște ceilalți angajați. Inima ei aproape că evada din piept la cât de fericită era.

— Programul cafenelei începe la ora opt dimineața și ține până la șase seara. Avem doi oameni care stau în permanență la tejghea, trei femei de serviciu, trei cofetari care pregătesc mini prăjiturelele și fursecurile și doisprezece ospătari. În total sunt douăzeci de angajați. Putem organiza și serbări aniversare, cât și mici evenimente. Imediat vom închide și îi vei cunoaște pe fiecare în parte. Le-am spus să stea puțin peste program.

— Vă mulțumesc, îi răspunse prompt, domnul Torres încercând să zâmbească.