Luptând spre mai bine

48 Axel|A vrea să evoluezi

         După discuția cu Max de acum câteva săptămâni, simțea nevoia să se întâlnească cu Paige și să îi spună adevărul. Ea nu greșise cu absolut nimic față de persoana lui ca să fie nevoită să îi suporte toanele și durerile pe care încă le mai avea. Alerga pe stradă, cu geaca de piele, neagră deasupra capului, încercând să se protejeze de ploaia puternică a lunii noiembrie. Stabilise cu Paige să se întâlnească la cafenea și știa cât de mult ura tânăra să aștepte după cineva. Intră în cafenea, privirea rămânându-i asupra blugilor și tricoului său, acum amândouă ude. Înjură în gând ploaia torențială și după ce își scutură puțin geaca, porni spre masa la care stătea femeia.

— Ai întârziat două minute, îi spuse fata, cu zâmbetul pe buze.

— Îmi cer scuze, doar că această ploaie torențială nu mi-a priit. Tu cum de ești intactă?

— Există taxiuri. Dacă le chemi cu 15 minute mai devreme reușești să ajungi la orice întâlnire la timp, chiar dacă mai întârzie. Nu am să îți înțeleg niciodată plăcerea de a merge peste tot pe jos.

— Este un mod de a mă elibera. Nu toți îl înțeleg. Voiam să discut cu tine, îi vorbi, privind spre unghiile sale date cu o ojă roșie.

— Te ascult. Dar înainte de toate vreau să îți spun și eu ceva important, cu toate că s-ar putea să te supere. Începe tu primul.

Bărbatul tăcu preț de câteva minute, oftă adânc și după ce inspiră, spuse:

— Mi-a povestit Max despre discuția voastră și ceea ce i-ai spus. Nu am vrut niciodată să îți dau impresia că eu vreau să încep o relație cu tine. Te văd ca pe o bună prietenă cu care am ce discuta în orice moment al zilei. Ești o persoană minunată, cu simțul umorului, care iubește să trăiască fiecare clipă a vieții la maximă intensitate și care privește viața ca pe o frumoasă provocare. Te apreciez pentru tot ceea ce faci și te voi încuraja în ceea ce vrei să realizezi. În schimb, nu voi putea să devin niciodată ceva mai mult pentru tine decât un simplu prieten. Îmi pare rău, Paige!

— Știu, Axel. Mereu când îți vorbeam rămâneai pe gânduri și cu greu reușeam să îți atrag atenția, după felul în care te uitai la anumite obiecte, după modul în care îmi vorbești , toate duc spre faptul că înăuntrul tău nu mai este loc pentru nimeni. Nu mi-ai povestit niciodată despre această femeie care ți-a furat inima și sufletul, dar mă gândesc că este un om cu adevărat minunat și special.

Bărbatul nu răspunse și căzu din nou pe gânduri. Rămase cu privirea ațintită pe limbile ceasului său preferat și își aduse aminte de fraza pe care nici măcar o clipă nu trebuia să o uite: Dacă vreodată vei știi că mi-ai greșit, pleacă fără să te mai întorci."

— I-am greșit cu multe lucruri și mă avertizase de când ne-am cunoscut că dacă o voi răni, să nu mă mai întorc vreodată la ea. Probabil știa că eu nu voi vrea niciodată să renunț, așa că a făcut-o ea, vorbise aproape în șoaptă, privind în continuare la limbile ceasului.

— Cred că pentru ea a fost calea care a ajutat-o să se vindece, plecând de lângă tine, mai ales că știi că ai rănit-o. Poate avea nevoie de timp, de o eliberare.

— Asta mi-a și spus în scrisoare. Că are nevoie de timp, însă pe mine mă frământă ceva. De cât timp are nevoie?

Paige tăcu. Își dăduse seama că între Axel și acea femeie chiar fusese o dragoste puternică. Nu mai văzuse niciodată un bărbat, precum el, puternic, orgolios, serios, care să sufere atât de mult. Nu voia să știe de câtă putere a avut nevoie acea femeie, care după ce fusese rănită, să scrie o scrisoare de adio, bărbatului pe care îl iubea. Un fior îi străbătu șira spinării și se ridică de la masă. Lăsă banii pe masă pentru ceea ce consumase și îl sărută pe Axel pe obraz.

— O asemenea dragoste puternică nu are cum să se încheie astfel. Sunt sigură că va veni înapoi și te va ierta. Doar ai răbdare, prietene, vorbi și zâmbi cu greu.

Bărbatul o privi cum pleacă și știa că acel prietene" fusese mai mult ca un fel de adio.

*

Ploaia torențială nu se oprise nici măcar o secundă, iar frigul toamnei, aproape pe sfârșite, se întețise și mai mult decât în timpul zilei. Se făcuse ora 6 seara, iar bărbatul nu făcuse altceva decât să se plimbe. Se așeză pe banca unei stații de autobuz, lângă o femeie îmbracată într-un costum negru, cu o pelerină de ploaie pe deasupra. O privi un timp îndelungat și ceva la ea îi părea familiar, doar că nu știa exact ce. Parfumul ei dulceag parcă îl mai simțise într-o zi. Aceasta își dădu gluga jos de la pelerină și lăsă la iveală un păr roșcat. Ceva îl făcu să întrebe:

— Iertați-mă că vă deranjez, vă numiți cumva Lily-Rose?

Femeia își întoarse capul și privi către bărbat. Îl analiză preț de câteva secunde, apoi zâmbi larg. Se apropie de Axel și își aplecă capul către gâtul său. Era acel parfum scump pe care îl inspirase acum un an și ceva din aceeași geacă neagră de piele.

— Mă bucur să te reîntâlnesc, tinere, Axel! Nu te-am recunoscut, dar când mi-ai vorbit și ți-am simțit parfumul, cartea ta de vizită, mi-am adus aminte de tine. Știu că în acea zi ploioasă, ca și aceasta, ți-am spus că poate ne vom reîntâlni. Și uite că s-a întâmplat. Nu pari în apele tale.

— Nici prima dată când ne-am întâlnit nu eram în apele mele, dar nici acum nu sunt. S-au întâmplat multe de atunci și nimic înspre bine. Tu cum o mai duci? o întrebă, dându-și seama că femeia nu mai semăna deloc cu una ușoară.

— Eu o duc destul de bine. Am vrut o evoluție și am avut noroc de ea. M-am angajat să sortez scrisori și concomitent fac un curs de coafeză. Poate într-o bună zi reușesc să îmi deschid și un salon. Știi cum e, o dată ce îți iese ceva trebuie să nu te oprești din a visa mai mult. M-am căsătorit cu bărbatul după care am tânjit toată viața și pot spune că sunt într-adevăr fericită.

— Mă bucur pentru evoluția ta atât de frumoasă. Meritai o schimbare în viața ta.

— Cred că și tu aveai nevoie de o lecție de viață mai dură pentru a putea deveni mai puternic și pentru a te maturiza. Nu uita, fiecare lovitură primită este un pas înainte.

Autobuzul se opri cu un sunet zgomotos, iar femeia se ridică de pe bancă. Simțea că tânărul nu uitase tot ce îi spusese la prima lor întâlnire și că își va aduce aminte.

— Ai grijă de tine, tinere! Nu te ucide cu lucruri nocive pentru că problemele din viață sunt trecătoare. Nu le face să devină sentință.

— Mă bucur că am avut ocazia să mai stau puțin de vorbă cu tine, Lily-Rose.

Femeia încuviință cu o aplecare a capului și urcă în autobuz. Lily-Rose reușise să se ridice de la pământ și să dovedească faptul că orice se poate în viață, dacă nu îți pierzi speranța și dacă nu renunți.