Luptând spre mai bine

26|"Te iert, Axel"

        Telefonul vibrează distrugându-i visul, iar o răsuflare caldă o face să moțăie. Se foiește de câteva ori și când se răsucește pe partea dreaptă trupul său face contact cu podeaua. Își ridică capul speriată, cu ochi mari privind în jurul ei. O vede pe Judy stând într-o parte cu telefonul ei în mână, râzând din răsputeri.

— Dă-mi telefonul, Judy, îi ordonă surioarei sale care încă nu se oprise din râs.

— Alo, cine este? întrebă fără ca măcar să se uite cine o sunase.

— Bună dimineața, Elora! Aș vrea te rog ca astăzi, dacă poți, să ieșim la o plimbare pentru a clarifica lucrurile între noi doi. Cred că ai nevoie de explicații.

Inima ei începu să bată puternic la auzul vocii bărbatului pe care nu îl mai văzuse în cafenea de mai bine de o săptămână. O săptămână de când ea arsese acea hârtie plina de frământări și o săptămână de când ei nu își mai vorbiseră. Mereu se întrebase pe unde fusese și ce face, doar că orgoliul o ținea pe loc.

— Când vrei să ne întâlnim? întrebă pe o voce mai mult șoptită.

— Chiar acum dacă poți și nu ai alte treburi. Putem să ne întâlnim în fața chioșcului de ziare.

— Bine.

Îi închise telefonul fără să aștepte un răspuns și se ridică de pe podea. Uitase că ieri seară adormise pe canapea din cauza oboselii. Sora sa zâmbea larg și trecu pe lângă ea ciufulindu-i părul. Fetița strâmbă din nas și își întinse părul la loc.

Își luă dresul negru, mai gros și îl întinse pe piciorul lung, cu o piele fină ca mătase. Își îmbrăcă fusta neagră, cu pliuri și cămașa albă cumpărată de ziua ei. Își luă paltonul într-o mână și își puse pe umăr geanta.

— Am plecat, strigă din ușă, gata să iasă afară.

Ochii săi făcură contact cu cei ai bărbatului, atunci când ajunse în fața chioșcului cu ziare. Îi venea să îl strângă în brațe și să îi resimtă parfumul bărbătesc, însă se opri și doar zâmbi.

Bărbatul o prinse de mână și o trase ușor spre acesta. Îi cuprinse talia și o lipi de trupul său. Își băgă nasul în părul lung, ondulat la vârfuri ca de ciocolată și inspiră parfumul dulceag. Îi sărută suav pielea gâtului și îi șopti la ureche: Iartă-mă, iubito!. Femeia strânse din buze și înjură în gând. Era prea vulnerabilă în prezența lui. La naiba! Îi înconjură gâtul cu brațele subțiri și închise ochii. Parfumul său bărbătesc, mentolat, care îi lipsise atât de mult în ultima perioadă, o făcu să zâmbească larg.

Îi cuprinse chipul între palmele sale mari, atunci când lărgiseră îmbrățișarea și îi sărută buzele moi, pline, date cu un ruj roșu mat. De ce nu fusese mai matur? De ce a trebuit să îndure această despărțire de femeia pe care o iubea atât de mult?

— Meritai un om mai matur, un om care să știe să își asume o relație, să știe că aceasta nu e doar o joacă de-a dragostea, să știe că un om îl poți pierde foarte ușor, să știe că fiecare greșeală se plătește cu vârf și îndesat. Un om care să aibă mai multă minte și să nu fugă ca un laș la fiecare greutate care îi apare în cale, ci să aibă tăria de caracter să își învingă temerile, îi vorbește femeii pe nerăsuflate, de parcă ar fi fost un copil mic scos la lecție de doamna învățătoare.

— Probabil asta meritam, Axel. Dar vezi tu, în această viață nu poți alege de cine să te îndrăgostești sau pe cine să iubești, pentru că dragostea nu îți bate la ușă cu pretendenți și te pune să alegi, îi vorbi surâzând.

— Mai vreau o șansă, Elora, te rog! Dacă o pierd și pe aceasta ești liberă și jur pe tot ce am că te voi lăsa în pace.

Femeia îi mângâie obrazul nebărbierit, aspru și zâmbi călduros. Își lipi fruntea de a bărbatului și șopti mai mult pentru ea Te iert, Axel". Știa că acesta o auzise pentru că altfel nu și-ar fi împletit degetele cu ale ei.

Își croiră drum pe străzile Ashington-ului, într-o dimineață de sâmbătă din luna septembrie. Soarele ducea un război aprig cu câțiva nori mari, de un gri supărător care acoperau tot văzduhul. Cu razele luminoase ca niște săbii de foc, globul auriu spinteca nourii care se tot îngrămădeau formând un zid. Se încăierau cu vitejie, cu putere și cu ură, parcă vrând să domine întreg globul pământesc.

Femeia privi către cer cu un zâmbet larg și apoi la bărbatul de lângă. Înțelesese că oamenii apar în viața ta cu un scop bine definit, că fiecare om te poate învăța o lecție de viață și că chiar el însuși poate fi o pedeapsă sau o binecuvântare. În orice caz, atunci când un om trebuie să rămână lângă tine drumurile voastre se vor întâlni pretutindeni.

A înțeles că fiecare greșeală se plătește, apoi se iartă, pentru că în cele din urmă doar un om puternic iartă.

"Iertarea este dăruirea și, în acest fel, primirea vieții."

Se opriră în fața unei cafenele și se așezară la o masă retrasă. Bărbatul ceru două cafele. Una amară și una cu lapte. Se sprijini de spătarul scaunului și privea la tânăra din fața lui. Era un om norocos.

— De ce nu ai mai fost pe la cafenea? întrebă Elora dintr-o dată, măcinată de curiozitatea pe care o avusese o săptămână.

— Am găsit un spațiu destul de bun, undeva la ieșirea din Ashington. Vreau să ridic propriul meu bar. Am tot strâns în anii aceștia bani și făcând niște calcule, îmi ajung pentru a îl ridica. O să lucrez în continuare, doar că săptămâna trecută mi-am luat concediu pentru a putea căuta și vedea terenuri.

— Ești doar tu implicat sau și tatăl tău?

— Tatei i se pare o idee proastă, o idee care nu va duce la nimic decât la ridicarea unei clădiri și la părăsirea ei. Mi-a zis în față că el nu mă ajută cu absolut nimic. Tu ce consideri, iubito?

— Consider că vei avea șanse în ceea ce îți propui, dar nu trebuie eu să cred, ci tu trebuie să crezi în tine și vei vedea că vei reuși.

Îl motiva și indiferent de ce ar fi fost l-ar susține mereu, l-ar ajuta să se ridice de la pământ și ar face orice îi stă în putință. Ce e dragostea dacă nu lupți pentru dorințele altuia ca și cum ar fi ale tale?