Luptând spre mai bine

12| "Îmi e teamă"

     Coborî cu atenție scările abrupte ale blocului în care locuia și încerca să nu se dezechilibreze din cauza tocurilor înalte. Era îmbrăcată cu o rochie turcoaz închis, vaporoasă, cu volane, din in pe care o cumpărase anul trecut de la un boutique, care ajungea deasupra genunchilor. Ieși în bătaia rafalelor de vânt care îi făceau trupul să tremure. Bărbatul se plimba dintr-o parte în alta, îmbrăcat în cămașă albastră, cu blugi negri care se asortau cu pantofii de aceeași culoare. La auzul tocurilor pe trotuar se întoarse spre ea, zâmbetul apărând instant pe chip. Își apropie pașii, parfumul bărbătesc inundându-i instant simțul olfactiv, făcând-o să își uite cuvintele.

— Elora, arăți..., încercă să o descrie, dar cuvintele nu îi păreau a-i fi prietene.

— Cum arăt? întrebă femeia, privindu-l în ochi.

— Sincer aș vrea să îți spun cum, dar cuvintele nu pot descrie. Este mai mult decât frumos, minunat. Ai înțeles ideea, îi răspunde femeii, deschizându-i ușa de la mașină.

Încercă să își găsească locul pe scaunul crem din piele, dar nu putea. Era atât de emoționată încât mâinile îi transpirau în continuă, devenind reci ca gheața. Inima ei bătea atât de tare încât ai fi crezut că va ieși din piept, iar gândurile ei se frământau de zor. Nu știa cum vor reacționa părinții lui la vederea ei, nu știa cum o să o întâmpine sora lui, cu toate că acesta a zis că a fost încântată atunci când i-a vorbit despre persoana ei. Nu știa ce ar trebui să spună sau să facă. Îi era teamă că o va da în bară și că nu va mai putea să repare greșeala pe care o săvârșise. Niciodată nu mai simțise aceste sentimente care îi erau atât de străine, încât îi provocau teamă.

— Ești bine? o întrebă atunci când parcă mașina în fața unui gard forjat.

— Dacă ar fi să mint aș spune că totul este în regulă, dar sincer, nu este în regulă. Nu știu cum vor reacționa acei oameni și mă simt că un extraterestru care abia a aterizat pe pământ.

Îi luă mâinile între ale lui și le duse înspre buze, sărutându-le. O privi pe femeia din fața lui care vibra din toate încheieturile, făcându-l să surâdă. Îi mângâie obrazul cu dosul palmei, privind-o cu toată dragostea, care se născuse în sufletul lui, pentru această femeie. Mâna lui pe obrazul ei o făcu pe femeie să închidă pleoapele, simțind cum emoțiile îi curgeau prin sânge, iar stomacul i se strânsese ghem. Buzele lui, fierbinți, umede, se presară de pielea fină a obrazului.

— Vreau să fii femeia pe care eu am cunoscut-o în prima zi când ai intrat pe ușa cafenelei. Vreau să fii femeia sigură pe tine și înțepată, îi răspunse râzând, pufnind-o și pe tânără râsul.

— Bine, atunci să mergem. Dar mă jur Axel că eu nu îți mai accept invitațiile, îi vorbise bărbatului, simțindu-i-se în glas urma de amuzament.

Îi deschise poarta și curtea plină de tufe cu trandafiri îi acaparară privirea. Pe iarba proaspăt tunsă, de un verde fraged, crud era așezată o masă lungă din lemn, vopsită în alb la care invitații vorbeau și râdeau. În jurul mesei patru felinare negre luminau, razele de lumină reflectându-se pe chipurile celor prezenți. O fată tinerică, în jur de 17-18 ani aleargă spre cei doi.

— Doamne, mă bucur atât de mult că ai acceptat invitația. Diana, îmi pare bine de cunoștință, îi vorbi tânăra, întinzând mâna.

— Elora, încântată de asemenea! Mă bucur că pot lua parte la eveniment. Aceasta este pentru tine, îi întinde punga de cadou.

Fata deschide punga de cadou și ia în mâini cartea cu titlul "O bătaie de inimă". Chipul i se luminează instant, răsfoiește paginile și le miroase adânc. O cuprinde în brațe pe femeie, aceasta rămânând surprinsă.

— Mulțumesc frumos pentru cadou! Iubesc să citesc și sunt sigură că și această carte va fi una dintre preferatele mele. Haide la masă, îi vorbește și o trage după ea până la masă, unde Axel vorbea cu un bărbat mai în vârstă. Hai să ți-l prezint pe tata.

O conduce până la bărbatul cu păr cărunt, tenul măsliniu, brăzdat de riduri, care purta un costum gri și care vorbea cu Axel, fiind destul de încruntat.

— Tată, doamna este Elora, prietena despre care ne-a povestit Axel.

— Încântată să vă cunosc, domnule Edvige, îi vorbește bărbatului, acesta zâmbindu-i cald.

— La fel, domnișoară Elora! Mă bucur că fiul meu a putut găsi o persoană ca dumneavoastră, îi răspunde femeii și îl bate pe umăr pe Axel, îndreptându-se spre noi invitați.

— Edvige, vreau să discutăm ceva, îi vorbește bărbatului din fața ei, care îi luă mâna într-a lui și o conduse spre un balansoar. Tu ce le-ai spus părinților tăi despre mine?

— Elora, le-am spus ceea ce este între noi doi. Modul în care ne-am cunoscut și faptul că s-a legat o prietenie între noi, răspunde, oprindu-se câteva clipe din a vorbi. Cât o să negăm faptul că ținem unul la celălalt? Elora, vreau să te cunosc, vreau să petrecem timp împreună, vreau mai mult decât o simplă legătură de prietenie.

— Nu poți bate din palme și totul va fi așa cum îți dorești. Nu neg ceea ce simt pentru tine, doar că îmi este teamă, bine?

— Teamă? De ce îți e teamă, o întrebă, ridicându-i chipul pentru a o putea privi în ochii ei căprui, sticloși.

— Îmi e teamă de nou, de faptul că pot fii dezamăgită, rănită, abandonată sau orice altceva care știu că îmi va provoca suferință. De aceea te-am pus să promiți atunci când mă plimbam prin ploaie, răspunde și își amintește de ziua respectivă.

Da, dar promite-mi un lucru, Edvige. Dacă vreodată vei știi că mi-ai greșit, pleacă fără să te mai întorci.

— Elora, știi că viața este imprevizibilă, iar suferința este o parte din ea, poate domină mai mult decât fericirea, iubirea. Important este să știi să te ridici după fiecare lovitură și în cele din urmă, vei deveni mai puternică decât crezi. Ți-am promis, și mă voi ține de promisiune, dar sincer, nu vreau să se întâmple asta niciodată. Se spune că dacă nu riști, nu câștigi. Eu vreau să risc pentru această legătură dintre noi. Tu, Elora?

Femeia înclină capul și îl luă pe bărbat în brațe, strângându-l între mâinile firave. Îi inspiră parfumul bărbătesc, puternic mentolat, care îi dădea o doză de liniște.

— S-a întâmplat ceva, întrebă fata tinerică, cei doi îndepărtându-se, privind spre Diana.

— Nu, nu s-a întâmplat nimic, îi răspunde bărbatul, și o ciufuli în cap atunci când trecu pe lângă ea.

— Elora, vino, vreau să îți arăt tortul. Arată mult mai bine și apetisant decât cel de la 17 ani.