Luptând spre mai bine

18| Trecutul nu rămâne trecut

             Închise ușa apartamentului și se prăbuși pe canapeaua din sufragerie. Luă telecomanda și deschise televizorul, lăsându-l să vorbească singur, gândurile sale fiind în altă parte. Rămase întinsă privind tavanul alb, iar un zâmbet i se afișă pe chip. După câteva minute se ridică leneșă, își frecă ochii și își îndreptă tălpile goale spre bucătărie. Luă un pahar cu picior și sticla de vin pe care o cumpărase acum câteva zile. Își turnă lichidul sângeriu în pahar când auzi soneria de la ușă.

Lăsă pe masa de sticlă paharul și deschise ușa. Ochii săi se măriră brusc, iar un țipăt, urmat de un oftat îi ieșiră printre buze. Rămase cu mâna înțepenită pe clanță, iar picioarele sale parcă deveniseră rigide. Înjură în gând, mormăi ceva indescifrabil, apoi întrebă acid.

— Ce naiba cauți aici? îl întrebă pe bărbatul din fața ei, care niciodată nu arătase atât de bine.

— Vreau doar să discutăm ca de la tată la fiică. Te rog, Elora!

Îi făcu semn să intre și mai înjură o dată, luându-și paharul de vin în mână. Bărbatul privi în jurul său, ochii săi rămând pe o ramă foto. O luă între mâinile îmbătrânite, uscate și privi spre cele trei femei care zâmbeau larg în poză.

— Bănuiesc că nu ai venit aici doar ca să vezi unde stau, nu? întrebă femeia supărată de situația în care se află.

Bărbatul negă din cap, își pierduse cuvintele de când își văzu fiica care plecase de atâta timp, fără ca el să aibă idee unde se află. Se așeză pe canapea și privi spre tânăra care stătea în fața lui.

— Elora, știu că am greșit cu foarte multe lucruri și că ți-am provocat un rău care merită pedepsit din plin, doar că vreau să o luăm de la capăt, vreau să începem un nou capitol.

Imediat după ce am citit scrisoarea lăsată de tine am tot sperat că tu doar glumești. Când a trecut o săptămână am realizat că tu nu mai aveai de gând să te întorci acasă. Am conștientizat faptul că băutura nu mi-a adus nimic bun și că am devenit un laș. Nu trebuia să fug de responsabilități și problemele pe care orice om le întâmpină în viață.

Am fost condus de teamă, de faptul că într-o zi voi da greș, motiv pentru care m-am afundat în băutură, crezând că starea mea de ebrietate va rezolva totul. Dar m-am înșelat amarnic, vorbi bărbatul, înghițind în sec, apoi continuă. Crede-mă că indiferent de faptele care le-am săvârșit, ce-i drept, fără a gândi vreun pic asupra lor, vă iubesc enorm. Atât pe tine, cât și pe mama și sora ta mai mică. Sunteți persoanele cele mai dragi pentru mine și voi aprecia enorm răbdarea pe care ați avut-o cu mine și faptul că ați îndurat atâtea, din cauza inconștienței mele, m-a făcut să observ cât de puternice sunteți.

Fata mea, crede-mă că aș da orice ca să îmi repar gafele. Știu că nu pot să bat din palme și să fac totul ca înainte, dar eu voi lupta ca să îmi recâștig familia.

Femeia bău și ultima gură din lichidul sângeriu și duse paharul în bucătărie. Reveni în bucătărie și privi spre bărbatul în vârstă care își freca mâinile mari, cu pielea puțin zbârcită și ochii săi căprui închis priveau pământul. Aștepta ca fata lui cea mare să îi dea un răspuns. Nu știa la ce să se aștepte, dar orice ar fi fost merita cu vârf și îndesat.

— O scuză nu rezolvă nimic. Nu poate să repare un suflet care și-a pierdut până și ultima scânteie, devenind doar niște bucăți dintr-un nimic. O vază spartă, indiferent cât o vei lipi, nu va mai arăta la fel niciodată. Nu deschide niște răni care acum încearcă să se vindece, doar pentru că tu vrei să o iei de la capăt. Eu nu sunt dispusă să o iau de la capăt cu tine, nu sunt dispusă să fac nimic, nici pentru relația noastră de tată fiică, nici pentru viața de familie pe care, apropo, nu am avut-o niciodată. Îmi pare rău, dar cred că acum e timpul să suporți consecințele pentru tot răul pe care l-ai provocat în toți acești ani.

Bărbatul strânse mâinile în pumni și închise ochii, ținându-i închiși câteva secunde. Îi deschise privind spre fata sa care se așezase pe un fotoliu. Ochii îl înțepau puternic și cu toate că se abține, lacrimi amare încep să se prelingă pe obrazul nebărbierit. Plânsul său deveni puternic, făcând-o pe tânără să înjure. Ura că se întâmpla asta și și-ar fi dorit să nu îi răspundă. De ce nu putea să lase totul așa cum era? De ce era nevoie să complice lucrurile? De ce mereu când avea impresia că nimic nu îi poate distruge fericirea, mereu trecutul revenea?

Își frecă tâmplele cu degetele subțiri și îi întinse bărbatului cutia cu șervețele. Poate îi era tată, dar asta nu înseamnă că putea să uite trecutul. Trecutul este ca un tren. Mereu va reveni în gară atunci când nu mai are pasageri.

— Ar fi bine să pleci, îi vorbi Elora, glasul său fiind tremurat din cauza plânsului care o pândea.

Bărbatul se ridică și păși mărunt spre ușa de la intrare. Dădu să își ia fata în brațe, dar tânăra se retrase brusc. Știa că daca l-ar fi lăsat să o îmbrățișeze ar fi cedat. Nu voia să sufere mai rău decât o făcuse. Închise ușa după ce omul pe care îl numea tată păși pragul.

Uneori în viață trebuie să renunțăm la oamenii care știm că ne fac rău, ca să ne putem bucura de viitor. Deși alegerile sunt atât de grele, nimeni nu merită suferința noastră. Iar ea știa acest lucru mai bine ca oricând, știa că avea nevoie de acest scut, anume indiferența, ca să poată merge mai departe. Rămase pe gânduri, apoi își scutură frenetic capul și șopti pentru ea.

— Voi lupta atât pentru mine, cât și pentru visele mele. Nu renunț indiferent de ce ar fi.