Dramă| Dragoste
Viața a obligat-o să vadă și părțile ei bune, dar și părțile cele mai rele, care de multe ori au doborât-o la pământ, fără ca măcar să existe posibilitatea de a se ridica. Pentru ea, nimic nu a fost ușor în viață, nimi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Privea la Eva care acum se juca cu păpușile și nu îi venea să creadă cât de repede trecuseră primii trei ani din viața fetei sale. Parcă mai ieri stătea în brațele sale și gângurea ceva de neînțeles. Acum știa cât de cât să vorbească și zâmbea atunci când stâlcea cuvintele sau mai combina engleza cu franceza. Acasă îi vorbea numai în engleză, dar când plecau pe undeva îi vorbea în franceză. Se bucura că Eva fusese un copil foarte cuminte și sănătos. Nu avusese probleme cu ea și cât timp fusese bebeluș nu plânsese pe cât credea ea că o va face.
Viața ei în Franța era total diferita față de viața pe care o trăise în Anglia. Nu își făcuse mulți prieteni, dar cei pe care îi avea erau de ajuns. Cu Aurelié devenise cea mai bună prietenă și o ajutase mereu când Eva fusese mică. Era o femeie extraordinară, cu un suflet extrem de frumos și pe care nu aveai cum să nu o îndrăgești. Auguste trecuse peste refuzul ei și înțelesese, poate mai bine decât ea, că inima sa aparținea altcuiva și că nu mai exista loc pentru nimeni altcineva. Spre surprinderea ei rămăsese prietenă bună Karamel și se sunau atunci când aveau nevoie de sfaturi sau de orice altceva.
Devenise o persoană mult mai calmă, echilibrată, care știa ce își dorea și ce decizie trebuia să ia în orice moment. Se maturizase și ajunsese în acel prag în care să cântărească totul, alegând cea mai simplă cale. Nu își mai dorea nimic măreț și nici să își complice existența. Își dorea doar să o aibă pe Eva sănătoasă, să se poată bucura de fiecare zi care venea și să aibă acea liniște sufletească. Nimic nu este mai important pe lumea aceasta decât liniștea interioară, cât și împăcarea ta cu tine. Acceptase trecutul, învățase să se gândească la el ca un prag pe care dacă nu l-ar fi trecut nu ar fi ajuns cine este astăzi. Și acum era mulțumită cu versiunea ei.
Învățase să accepte durerea și să își coasă rănile pentru că dacă nu ar fi făcut-o, nu ar fi avut parte de evoluție. Înțelesese că răzbunarea nu aduce nimic bun și iertase toți oamenii care îi greșiseră de-a lungul anilor. Își iertase tatăl pentru tot răul pe care i-l făcuse, dar inima sa era ca o piatră atunci când venea vorba de acesta. Nu mai simțea nimic. Era la fel de rece ca un cub de gheață, indiferent ce s-ar fi întâmplat. Îl iertase pe Axel pentru războiul pe care îl provocase înăuntrul său și era conștientă că dragostea pentru el mai mocnea încet. Spera ca într-o zi să îl revadă, să îi spună ce fiică minunată are, doar că în același timp simțea că ceva o împiedica și îi spunea că trebuie să aștepte.
Era fericită pentru reușitele surorii sale și faptul că devenise un om cu o gândire atât de frumoasă și bine structurată. Spera să aibă noroc în viață și ca visurile sale să se îndeplinească. În schimb, reușise să o facă pe mama sa să înțeleagă că trecutul trebuie lăsat în spate și să nu își mai lege prezentul de acesta. O văzuse în ultimul timp a fi împăcată și că se bucură de ceea ce viitorul îi rezervă.
Cei trei ani alături de Eva, trei ani petrecuți în Franța, trei ani în care stătuse departe de oamenii care o tot răniseră, o ajutaseră enorm. Devenise o femeie în toată regula, o femeie care acum are o responsabilitate imensă, o femeie care știe ce își dorește de la viitor, o femeie care a luptat pentru visele sale și care nu va renunța niciodată. Chiar dacă viața ar fi supus-o la nenumărate provocări, știa că trebuie să le învingă pentru că acum era Eva, o Eva mică care avea nevoie de ea mai mult ca orice.
Eva veni spre ea și o trase de mânecă, arătându-i un pantof roz de păpușă rupt.
— Mami, am rup pantoful, spuse fetița, în colțul ochilor adunându-se lacrimi.
Elora dădu în semn negativ din cap și îi spuse pe un ton blând, luând pantoful de păpușă în mână.
— Dacă vrei să ai jucăriile frumoase și păpușa ta să aibă încălțări bune cu care să călătorească trebuie să ai mai multă grijă. Bine, scumpo?
Fetița dădu din cap și se uită tristă la pantoful păpușii. Îi părea rău că trăsese de el și îl rupse. Acum nu mai avea cu ce să o încalțe pe Emily. Elora o sărută pe frunte și îi spuse că vor cumpăra pantofi noi pentru Emily, iar Eva zâmbi larg. Telefonul sună și îl luă de pe măsuța de sticlă.
— Bună, mamă!
— Bună, scumpo! Trebuie să îți spun ceva despre taică-tu, rosti femeia în vârstă, cu o voce tremurândă.
Elora oftă și știa că orice ar fi avut de spus nu era ceva bun în nici un caz.
