Luptând spre mai bine

46 Axel| "Sunt un om gol"

   

      Se trezi brusc și după ce își termină rutina de dimineață, rămase cu cana de cafea în mână, privind spre mare. Își aprinse o țigară, trase din ea cu nesăț, apoi lăsă fumul să plutească spre văzduh. Lunile treceau pe lângă el și privind în urmă, realiză că nu a reușit să facă nimic de când Elora plecase din viața lui. Nu mai progresase absolut deloc cu restaurantul la care visa și trebuia să renunțe complet la el, pentru că era un proiect eșuat. Își dăduse seama că oricât ai vrea tu să realizezi ceva, dacă nu este timpul său, nu va avea niciodată succes.

Relația sa cu Paige continua, chiar dacă comportamentul lui din acea seară îi crease tinerei multe întrebări referitoare la persoana lui. Cu toate acestea, încerca să o țină cât mai mult la distanță și să o facă să înțeleagă că între ei doi era doar o prietenie, în schimb ea încercase de multe ori să îl sărute și să-l ispitească în diferite moduri.Nu voia să se lege la cap fără să îl doară, doar că nu prea îi ieșea.

Auzi un ciocănit zgomotos și insistent. Lăsă cafeaua pe măsuța din sticlă de pe terasă și țigara în scrumieră, arzând singură. Când deschise își văzu sora cu lacrimi în ochi și se năpusti asupra lui, luând-l în brațe.

— Diana? Ce faci aici atât de dimineață?

Fata nu răspunse și se puse pe plâns și mai puternic. Bărbatul o luă în brațe, o așeză cu grijă pe canapea, îi aduse un șervețel și un pahar cu apă. După ce o ajută să se calmeze, o întrebă:

— Acum că te-ai calmat, spune-mi ce ai pățit sau ce prostie ai făcut? Sper că nu este ceva ce nu se poate repara.

— Mama și tata nu îl acceptă pe Kace, strigă tânăra nervoasă, lacrimi noi apărându-i în colțul ochilor. Consideră că este un om periculos, cu care nu ar trebui să stau și că pe cineva alb nu pot găsi?

— Să înțeleg că acest Kace este un prieten de al tău? întrebă Axel, cu sprâncenele arcuite.

— Ne-am cunoscut la un curs de actorie la care particip și ne-am întâlnit de mai multe ori în decursul timpului. Are un trecut destul de urât, doar că nu înțeleg de ce trebuie judecat după acest aspect. A fugit din Nigeria din cauza războiului și suferă de mai multe traume, doar că eu îl iubesc așa cum este. Mă înțelegi, nu? întrebă fata, fiind sigură că nu a explicat destul de bine totul.

— Te înțeleg, Diana. Poate mama și tata consideră că având traume, trăind într-o țară unde încă mai este război civil, fiind un fugar, nu îl văd cel mai potrivit om pentru a sta alături de tine. Sincer, nici eu nu îl văd cel mai potrivit om, dar poate este o persoană de treabă. În orice caz, nu este vina lui pentru că s-a născut acolo sau pentru că a trebuit să emigreze, dar trebuie să le acorzi timp să îl cunoască. Aflând mai multe despre el și în același despre trecutul său, vor învăța să îl privească cu alți ochi.

— Dar nici nu vor să mai audă de acel negru", așa cum l-a numit tata. Asta este discriminare și nu înțeleg cum părinții noștri pot fi atât de încuiați la minte! țipă Diana, apoi se rezemă cu capul de perna neagră.

— Mama și tata nu au avut de a face până acum cu un om de culoare și gândul că tu te-ai îndrăgostit de Kace le dă fiori, gândindu-se la ce este mai rău. Mai ales că este primul tău iubit și că le-ai adus acest lucru la cunoștință. Ai răbdare cu ei.

— Voi încerca. Le-am spus că nu mă mai întorc acasă și nu am de gând să o fac curând, așa că mă gândeam că poate mă vei primi la tine, răspunse tânăra, rugându-l din priviri pe fratele ei să accepte.

— Poți sta cu mine cât vrei, oricum în ultimul timp mă simt ca un naufragiat.

Fata îl strânse puternic în brațe, iar Axel o sărută pe frunte. Încercase să gândească din ambele perspective. Nu știa dacă tot ce spusese fusese destul de matur sau de corect, dar dacă ar fi avut un copil acest lucru i-ar fi spus. Un copil... Dădu cu pumnul în masa din bucătărie și respiră adânc. Ieși pe ușă, fără să îi spună nimic Dianei. Trebuia să termine o dată pentru totdeauna cu nenorocitul acela de teren.

*

După ce își încheie treburile, intră în cafenea, mirosul puternic de boabe abia măcinate, dându-i o senzație de relaxare. Se așeză la o masă și privi la un tânăr care încerca să seducă o tipă brunetă. Își aduse aminte de prima zi în care o cunoscuse pe Elora și cât de nervoasă părea.

— Unde este proprietarul clădirii?

— Persoanele neautorizate nu au voie să intre în biroul acestuia.

— Nu am întrebat dacă am voie sau nu. Am întrebat unde este proprietarul clădirii, iar dacă nu vrei să spui unde este, cheamă-l."

Îi atrăsese atenția tocmai prin felul ei de a fi și faptul că părea acea femeie care nu se lasă ușor dusă de nas. Îi era dor de ea, voia să o poată strânge în brațe și să îi spună cât de rău îi pare pentru tot ceea ce făcuse. Voia să își cunoască copilul și să se poată bucura amândoi de clipa când acesta va gânguri sau va spune pentru prima dată mama" sau tata".

Max îl trezi din visare când veni și se așeză la masa lui, întrebându-l:

— Ești bine? Pari foarte îngândurat. Am venit să îți spun ceva important.

— Sunt bine. Azi am rezolvat mai multe probleme. Ce voiai să îmi spui?

— Ieri m-a sunat Paige și mi-a zis că a încercat să dea de tine și nu a putut. I-am zis că poate ai treabă și nu ai auzit telefonul. Continuând discuția cu ea mi-a marturisit faptul că s-a îndrăgostit de tine, doar că atunci când vă petreceți timpul unul cu celălalt, pari a fi absent și foarte distant. M-a întrebat dacă știu ceva și i-am răspuns că trebuie să îți vorbească. Te cunosc bine amice și știu că tu încă nu ai uitat-o pe Elora, iar dragostea ta pentru ea este încă prezentă și vie. Vorbește cu Paige. Nu îi mai da speranțe false.

— Eu nu am vrut să îi dau speranțe false, am tot încercat să îi spun că între noi este doar o prietenie, doar că ea... Ea vrea mai mult de la mine decât pot să îi ofer. Max, sunt un om gol fără ea. Sunt un nimeni.