38. Revedere

9 2 0
                                    

02/07/2021

Doi copii naivi cu multe vise,
Ce priveau mereu apusul,
Pluteau noaptea printre stele,
Cucerind universul.

Am împărţit tot ce aveam atunci
Momente, amintiri, vise
Le puneam pe toate la grămadă,
Creând propria galaxie.

Dar dintr-un singur drum
S-au făcut două separate;
Şi aşa, un vis s-a făcut scrum
Viaţa mi te-a dus departe

Anii uşor au trecut,
Amintirile în suflet purtate,
Clipe, râsete, lacrimi
Nu se şterg aşa peste noapte

Şi iată-ne din nou faţă în faţă
Pare atât de ireal!
Îmi eşti atât de familiară,
Chiar dacă totul s-a schimbat

Am crescut, ne-am maturizat
Te simt la fel şi totuşi diferit
Dar visele încă le-am păstrat
Le vom proiecta la momentul potrivit

Ai fost primul sprijin,
Dar şi prima durere
Am împărţit venin,
Dar şi fericire

Timpul trece, le iartă pe toate
Ce a fost rămâne în spate
Nicio repulsie, nicio remuşcare,
Doar respect şi admiraţie

Nu te opri vreodată să visezi,
Căci un visător fără vise moare
Când vrei să renunţi, adu-ţi aminte
De cele două mici visătoare.

Versuri şi EmoţiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum