27/09/2017
Întunericul mă sugrumă,
Durerea mă consumă,
În fața ochilor, negru infinit,
Sub tălpi, un abis nesfârşitAstfel aripi negre îmi cresc,
Săgeți de foc mă lovesc,
Sunt un suflet solitar,
Cu o inimă de jarMereu mă uit în trecut,
Când o plăcere sadică ați avut,
Să mutilați un înger nevinovat,
Căruia i-ați greşit, dar v-a iertatPriviți acum ce ați făcut,
Acest înger a decăzut
Şi fiindcă nu a găsit alinare,
Acum îşi caută răzbunareToți încearcă să mă schimbe,
Să mă modeleze după propriile dorințe
Singura ființă care mă poate accepta
Este numai persoana meaŞi astfel dintr-un vis frumos,
Am ajuns coşmarul tuturor
Căci eu nu mă las modelată,
Chiar dacă sunt condamnată
CITEȘTI
Versuri şi Emoţii
PoesíaProbabil aceasta este superputerea mea: inspir durere şi expir artă. #1 poem - 5 septembrie 2019