𝗛𝗶𝘀 𝗗𝗲𝘀𝗶𝗿𝗲

꧁ℙ𝕣𝕠𝕝𝕠𝕘꧂

N-o să vă povestesc ceva despre mine.
Nici eu nu știu cine sunt cu adevărat. ________________________________________

Astăzi, totul poate decurge conform planului. Reușești să îți savurezi cafeaua dimineața. Hainele alese cu o seară în urmă ți se potrivesc de minune, scutind o altă căutare prin întreaga ta garderobă. Găsești loc de parcare din prima încercare. Nu întârzii la locul de muncă, iar șeful îți zâmbește călduros de cum pășești în clădirea în care lucrezi. Nu există conflicte între tine și Karen de la recepție, deoarece, brusc, nu are chef de maimuțăreli inutile. Am dat-o exemplu pe Karen fiindcă există o Karen în viața fiecăruia dintre noi. Nu contează că e o blondă de 1,80, cu niște balcoane de salivează până și femeile sau o bătrână de cincizeci de ani, cu vreo treizeci de kilograme peste medie, plus o gușă și o cocoașă de zici ce-i asta. Revenind la ale noastre, ziua continuă într-un ritm neobișnuit de bun. Termini programul de lucru, pleci spre casă și buzele ți se ridică la capete, observând lipsa unei citații din partea poliției comunitare, cu referire la faptul că ai parcat într-un loc în care staționarea era strict interzisă. Acasă, treabă stă la fel de bine. Rămâi surprins de faptul că vecinii aceia gălăgioși de vizavi au decis să ia o pauză și să binecuvânteze blocul în care locuiești cu puțină liniște binevenită. Sosește și ora cinei. Îți pregătești rapid ceva de mâncare, în timp ce asculți podcastul preferat sau urmărești știrile de pe canalul unu, așteptând să afli ce nenorociri s-au mai abătut asupra populației, poate, astfel, viața ta nu ți se va mai părea atât de mizerabilă. Servești masa, apoi faci un duș rapid, te schimbi în pijamale și te pui să dormi, sperând ca ziua ce urmează să fie la fel de plăcută precum cea pe care tocmai ai încheiat-o.

De cum deschizi ochii, constați cu groază faptul că nu ai auzit alarma sunând. Ceasul indică ora nouă, ceea ce înseamnă că programul la lucru a început acum două ore. Prima bilă neagră. Te ridici din pat, grăbit. În drumul tău spre dulap, îți lovești degetul mic de la picior de marginea biroului, și scapi niște înjurături frumușele. Telefonul anunță venirea unor mesaje, asemenea unei avalanșe. Știi deja cine este expeditorul, așadar nu te sinchisești să le verifici, neavând starea necesară. Te așteaptă oricum o predică splendidă din partea șefului, nu ai nevoie de acea predică și în format electronic. Tragi o pereche de pantaloni pe tine și o cămașă oarecare, eziți să-ți privești reflexia în oglindă, îngrijorat că nu îți va fi pe plac ceea ce vei vedea. Nu apuci să iei micul dejun, timpul nu permite opriri fără folos. Sustragi în viteză cheile de pe măsuța din sufragerie și o zbughești afară din casă. Ziua a început catastrofal. Nu se merită să speri la ceva mai bun pe parcurs. Drumul până în centrul orașului este deranjant de aglomerat. Încă jumătate de oră pierdută. Bați darabana de volan, simțind cum îți pierzi răbdarea. Când, în sfârșit, deschizi ușile clădirii, Karen te informează cu privire la cerința șefului de a te avea în biroul său. Îți târăști trupul până în fața biroului acestuia. Știi deja ce te așteaptă, dar, cu toate astea, pulsul ți se ridică îngrijorător de mult. Bați la ușă, tremurând. Auzi un intră, sictirit. Apeși pe clanță, făcându-ți minunata intrare. Mimica șefului tău te face instantaneu să regreți venirea ta, în această dimineață. Prin minte îți fuge, pentru o secundă, gândul că poate era o idee mult mai bună să te prefaci bolnav, și aveai să scapi de acest ritual. Auzi veșnicele amenințări pe care le cunoști deja. Părăsești biroul, pleci spre sarcinile ce trebuiesc îndeplinite și strângi din dinți. Nu îți rămâne nimic de făcut decât să îți asumi greșeala și să mergi mai departe. Orele se scurg agonizant de greu. Programul se termină, după o veșnicie, aceasta fiind opinia ta. Îți iei tălpășița spre casă demoralizat și cu nervii întinși la maximum. Nu ți-a mers deloc bine, așadar nu ai așteptări pentru restul zilei. Urci în mașină, pornești, destinația fiind acasă. Pe drum, o altă nenorocire se abate asupra ta. Nu ochești la timp sticla spartă, ce acum formează o grămăjoară de cioburi înalte și ascuțite. În timpane îți ajunge sunetul cauciucurilor sparte. Trimiți blesteme spre cer, mâhnind ziua în care Dumnezeu a decis să te trimită pe pământ, încredințând cea mai josnică viață tocmai ție. Suni la băieții de la tractări, le bagi și lor în buzunare două sute de dolari, pentru care tu ai muncit ore întregi, doar ca să îți livreze mașina pe aleea din fața blocului. Cu sângele fierbând în vene, chemi un taxi. Șoferul te anunță că ajunge în zece minute. Respiri. Închizi ochii. Îi deschizi. Dinții îți clănțăne în gură, urmare a maxilarului încleștat. Trimiți din nou câteva cuvinte dulci spre Cel de sus și aștepți sosirea taxiului.