Autor: user76442248
În urma unui incident nefericit, regele Edward nu are de ales, așa că o urcă pe tron pe fiica sa cea mai mare, Vanessa. Însă Vanessa este diferită de restul nobilimii din Kataras. Crede că se poate căsători din iubire, ceea ce i-ar fi ușor, pentru că alesul ei are aceleași sentimente. Dar visurile celor doi sunt spulberate când regele, tatăl Vanessei, anunță că își logodește fiica cu prințul Vladimir Darkstar.
Povestea are potențial. Nu este departe de realitate. Nu toate prințesele vor să fie prințese, vor să aleagă pentru ele, să se căsătorească cu cine iubesc, dar apare o regulă și de acolo totul se termină.
Eu sincer, de la primele capitole, am adorat-o pe prințesă și când garda ei de corp și-a făcut apariția, am știut că și el are un loc important lângă personajele pe care le plac din prima. Acum depinde și de voi, cei care vreți să citiți cartea. Nu toată lumea adoră libertatea sau nu crede în iubire adevărată. O alianță poate ajuta, dar nu îi poate ajuta pe cei care sunt prinși în ea.
Îmi cer scuze pentru că a durat atât, dar în sfârșit este aici.
CITEȘTI
Critici și promovări
Non-FictionAceasta este o carte mai aparte. Cine dorește o critică sau o promovare poate lăsa aici o comandă. Și cine le vrea pe ambele în aceeași comandă, poate spune.