Critici și promovări

Critică: Novicii ceasurilor

Autor: Livianicola

Încep prin a spune ceva despre descriere. Și coperta mi-a atras atenția, dar mereu când văd o carte de acest gen citesc mai întâi descrierea și după aceea privesc atent coperta, căutând câteva detalii, nu neapărat multe, doar două, care să facă legătura cu descrierea.

Fără greșeli de scriere. Nici prea scurtă, nici prea lungă. Oferă suficiente detalii încât să facă cititorul curios. Nu e un rezumat, unde găsești totul pe tavă. Dacă te atrage descrierea și vrei să afli mai multe, trebuie să citești cartea. Și pe mine m-a atras descrierea. Ba chiar am citit-o de două ori. Abia aștept să citesc conținutul.

Coperta, din câte se vede foarte clar, are suficiente detalii care se leagă de descriere. Am observat trei. La unele cărți personajul poate părea uriaș sau poate părea că nu-și are locul în centrul coperții, dar la cartea ta e așezat și dimensionat în așa fel încât să arate bine. Și obiectul pe care îl ține în mână... Încă un detaliu introdus frumos și care arată bine pe coperta puțin încărcată de acele fuioare portocalii.

Atât titlul, cât și numele autorului sunt așezate central și au fost folosite fonturi suficient de mari încât să se poată vedea cum trebuie. Și titlul are legătură cu descrierea. Din câte am citit, Joras este un novice, un începător, nu se pricepe foarte bine la ceva, dar încearcă. Și încearcă. Până când reușește.

Prima greșeală am observat-o în primul capitol.

„... El era deobicei cel care vedea partea rea a lucrurilor...”

Cuvântul „deobicei” nu există. Sunt două cuvinte scrise separat: „de” și „obicei”, care se „traduc” ca: de regulă, în mod obișnuit, de cele mai multe ori.

Și în acel context pe care ți l-am semnalat chiar asta înseamnă.

„... El fusese din totdeauna de părere că...”

Și aici ai o greșeală. Aceste două cuvinte se scriu corect legat: dintotdeauna. Și când se citesc, tot așa se aud pronunțate, legat.

„...nu are nevoie de coroană ci de o minte descurcată...”

„ci” este cuvânt de legătură între „nu coroană” și „o minte”. Și virgula trebuie pusă înainte de „ci”, precum și înainte de „nici”, „însă”, „deci”.

După un semn de punctuație, fie el punct, semnul întrebării sau semnul exclamării, propoziția, sau, în cazul de față, întrebarea, se începe cu literă mare.

Detaliile oferite pe parcurs, legate de fiecare personaj care a participat la „conferință”, au fost introduse lejer. Nu au fost toate date din prima. Și așa am reușit să înțeleg de ce fiecare personaj gândea și acționa într-un anume mod.

„— Ție teamă?”

„ție” este un pronume personal, la fel ca „mie”.

„ți-e” este forma mai scurtă a „îți e”. Și în cazul tău se scrie despărțit de cratimă.

„După ce rugă un slujitor să-i aducă apă caldă și săpun de gălbenele.”

În cazul acesta trebuia să mai adaugi ceva înainte de a pune punctul. Sau puteai să scrii: „După aceea îl rugă pe un slujitor / rugă un slujitor să-i aducă apă caldă și săpun de gălbenele.”

Pentru că următoarea frază are sens și fără să o legi de cea pe care ți-am dat-o ca exemplu.

Ai o problemă și cu virgulele pe care, uneori, nu le pui când trebuie.

„— Tinere nobil eu vorbesc serios aici, ai grijă ce faci cu acest ceas.”

Corect: „—  Tinere nobil, eu vorbesc serios aici, ai grijă ce faci cu acest ceas.”

Sau:

„—  Stresează-te având grijă de ceas, e o responsabilitate mare tinere nobil.”

Corect: „—  Stresează-te având grijă de ceas, e o responsabilitate mare, tinere nobil.”

Și mai sunt câteva astfel de greșeli. Ai grijă cu ele. Când le citești, ești obișnuit să faci pauză între cuvinte când vezi virgula și asta dă o altă tonalitate propoziției sau frazei.

Dacă nu e virgula unde trebuie, se citește repede și nu mai are sens ceea ce citești și trebuie să reiei de la capăt.

După „în primul rând /în al doilea rând / după cum se vede /după câte se pare ș. a” trebuie pusă virgula. Aici nu e o chestie de vrut și nevrut. Trebuie obligatoriu pusă virgula.

Am mai observat această greșeală și în primul capitol. Corect se scrie și se pronunță „voiam” , „voiau”, „voiai”. Nu „vroiam” , „vroiai” , „vroiau”.

Punctele bune ale cărții sunt personajele, personalitățile lor, lumea nouă creată de autor. Trecutul protectorilor. Faptul că deși sunt trecuți prin viață, nu ezită să se comporte normal.

Descrierea lui Joras a fost cea care m-a atras. Nu știu de ce, dar am ajuns să-l compar cu regele Andone.