Critică: ALIMA

21 4 1
                                    

Autor: tinna4you

Descriere.
Descrierea are câteva mici greșeli: ceia în loc de ceea, exemplu „Visează, însă nu primește mereu ceia ce inimioara ei dorește să primească”. Știu că e doar descrierea, dar la ea ne uităm cei mai mulți când alegem o carte pe care vrem să o citim. Chiar dacă ai doar această greșeală, nu mulți vor trece cu vederea. Și e păcat pentru o asemenea carte. Deja de la descriere te atrage.

Copertă
Coperta nu este nici prea încărcată, nici prea lipsită de farmec. Poate că este prea mult fum și în partea de sus nu se vede clar chipul protagonistei, dar în rest e în regulă.

Conținut
La faza „S_s_sunt trează” mai bine arată dacă puneai „S-s-sunt trează”. Știu că nici așa nu arată prea bine, dar așa am văzut în majoritatea cărților pe care le-am citit aici, pe platformă, dar și în cele publicate. Mai ai o problemă la al treilea paragraf din capitolul unu. Cred că pe undeva, poate după <cicatricile> sau înainte de <cicatricile>. Nu știu exact, pentru că nu am înțeles și mi-e greu să-mi dau seama unde se termină și unde începe propoziția sau fraza. La al doilea capitol ai aceeași problemă ca la descriere. Fix la primul paragraf al capitolului, ultimul cuvânt <acesteea>, nu cred că există acest cuvânt și trebuia să pui <acesteia>. Sunt câteva greșeli pe care le poți remedia cu o editare.

Critici și promovări Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum