Prigoniții

Avertismentul

Eusebiu pov

Mă uit spre calendar in timp ce imi pregătesc in tăcere niște sandwich-uri. E deja doi august. Parcă nu imi vine să cred că a trecut așa de repede vara aceasta. Și că toamna e din ce in ce mai aproape de noi. Spăl cuțitul și după ce il pun alături de restul tacamurilor in suport inchid și cutia in care am pus pranzul pentru la muncă. Va fi o dimineață destul de plăcută. Și după două voi fi liber să fac ce imi doresc. După ce scap de muncă.

Ies din bucătărie și după ce imi iau rucsacul din cameră pornesc spre ușă. E dimineață. Foarte devreme. Nu aud nici măcar un sunet. Intreaga casă doarme neintrerupt și zambesc o clipă amuzat. Cand mă gandesc la fețele lor.

Ajung pe hol și dau cu ochii de Vladimir. 

-Nu ești după-amiază la muncă? Sau m-am uitat eu prost la program din nou?

-Ai vrea tu. Este in regulă. Nu ai greșit programul. 

-Ce este? il intreb și imi scot o pereche de adidași albaștri la inaintare. Vladimir oftă scurt și atunci mă fixă cu privirea. 

-Cred că a sosit timpul să fii mai relaxat. 

-Adică?

-Lasă-mă pe mine să mă ocup de ce-i greu pentru tine acum. Ia o pauză doar.

-Sunt bine.

-Arăți groaznic. In plus, a trecut o lună de la atac. Sunt mai bine acum.

-Nu te-ai refăcut insă total. Și fac pariu că acel loc va fi o zonă sensibilă pentru tine, nu? Pe viitor, ai grijă in luptă.

-Vreau doar să te văd zambind, fiind fericit ca in trecut. 

-Voi fi, dacă continui să fac asta, să vă protejez.

-Ești sigur?

-Știu ce fac, Vladimir. Ai te rog incredere in mine. Apreciez, totuși. Il bat pe umăr și el zambește larg.

-Fie, sunt oricand insă aici, dacă vrei inlocuitor. In plus, cred că ar trebui să mai incerci cu fete. 

-Nu vanez relații. 

-Minți chiar acum. Ești un mincinos așa slab. nu mă crede el. Și atunci imi dau ochii peste cap.

Ce om nu iși dorește oare un altul care să il odihnească? Să il inteleagă dintr-o privire, să stea cu el cand are nevoie și să ii intindă mana cand e cel mai neajutorat?

-Incă te mai gandești la ea? insistă el să afle. Dar știu că e obsedat de povestea dintre mine și Codruța.

-Plec frate!

-Nu mi-ai răspuns incă la intrebare!

-Ne vedem la muncă! inchid ușa după mine și aleg să nu ii răspund lui Vladimir.

Deja o făcusem. Nu inteleg de ce el tot insistă cu noi doi. Nu mai e vorba de așa ceva de multă vreme.

Trec pe langă casa de alături și imi arunc in treacăt privirea spre grădină. Nu dau insă de Silvia nicaieri.

In schimb dau de o pereche de ochi familiari cand ajung in stație, ca să iau autobuzul.

-Rebeca. marai cand bruneta cu ochi albaștri se opri in fața mea amuzată. Văd cum pocnește scurt o gumă colorată și cum face baloane sub ochii mei. Incerc să nu devin mai iritat decat sunt și o intreb direct.

-Ce vrei, Vluku? 

-Oh, de ce trebuie să fii mereu așa brutal? mă tachinează ea. Dar văd cum ochii ei zboară in urma mea. De parcă se aștepta să fiu urmat de cineva.