Prigoniții

Fata cea nouă lovește iar

Vladimir pov

Stau in pat trantit alături de Felix cu ghiozdanul negru de muncă deja pregătit. Fiindcă săptămana aceasta sunt schimbul doi și lucrez pană seara la zece. Nu m-ar deranja de obicei acest program fiindcă sunt obișnuit cu munca tarzie de peste zi. In ultima vreme sunt conștient insă de faptul că nu am petrecut prea multă vreme cu Felix. Iar asta mă deranjează puțin.

-La ce te gandești? mă intreabă el și ochii lui căprui se fixează asupra mea.

Ridic din umeri scurt.

-La faptul că nu sunt un iubit prea tandru și romantic. Oare cand a fost ultima oară cand am ieșit doar noi doi undeva?

-E in ordine, Vlad. Știu bine că asta ar fi periculos. Pot să inteleg acum.

-Nu imi pasă, știi? De riscuri, de ce cred restul, de nimic.

-Te minți acum singur. Inchid ochii și oftez prelung. Cu doar o singură frază mi-a inchis pe loc gura.

-In plus, ce ești așa depresiv? Acum nu suntem impreună? Nu avem timp?

-Să vorbim, da. Să facem altele, nu. ranjesc in direcția lui și il aud pufnind scurt.

-Te porți de parcă aseară nu am fi făcut sex.

-Știu, dar ăsta e farmecul tău, mă ții lipit de tine cam prea multă vreme. ii zic și incepe să radă cu putere.

-Nu cred că am ajuns lipici, știi?

-Him, lasă-mă să mă gandesc. De fapt, nu. Pur și simplu am dreptate, iar tu te inșeli.

-Ticălos pană la capăt. il văd cum iși dă ochii peste cap. Ca apoi să imi cuprindă bărbia intre degetele sale și să mă sărute pe buze. Zambesc scurt cu buzele presate de ale sale, ca apoi să imi lipesc gura flămandă de a sa. Inainte insă de a mă posta mai aproape de el, am auzit un scurt ciocănit in ușă.

-Hai să mănanci ceva inainte să plecăm! vocea seacă a lui Eusebiu ne face pe amandoi să intepenim in pat. Ne dăm in spate inainte de a ne izbi unul de celălalt.

-Nu ai de gand să o zici? il tachinez și el iși greblează părul negru vopsit din ochi.

-Ba da, ce sincronizare proastă din partea fratelui tău.

***

Am coborat impreună la parter și ne-am așezat in jurul mesei din bucătărie in tăcere. Inainte, cand incă trăiau părintii noștri era mereu gălăgie, multă flecăreală și veselie. Acum insă zăresc doar umbrele a ce a fost candva. Toți sunt tăcuți, pierduți in propriile lor ganduri.

-Neața lume! mă decid să sparg liniștea asta și o văd pe Lavinia cum zambește larg, de parcă știa că o să fac asta.

Imi agit pumnul și aproape că il izbesc pe Felix in treacăt cand il reped spre al lui Matei.

-Văd că ai energie bună incă de dimineață. Să o ții așa toată ziua. Sau mai bine spus, mai imparte și tu din ea și altora.

-Nu, știu bine ce vampir energetic poți fi, Mateiuș. ii dau replica atunci amuzat.

-Ia odată loc, Vladimir. Să mancăm. il aud din senin pe Eusebiu cum spune.

Și simt cum acea ușoară tensiune revine și cum devine din nou greu de suportat.

-Așa ai de gand să fii toată vara asta? Măcar vara fii mai vesel și tu. se ia de el Felix. 

-Felix. intonă el scurt.

-Da? se burzului el.

-Nu ai luat incă loc. 

-Fiindcă pe mine nu mă poti comanda așa ca pe restul, știi nu?