Prigoniții

Gelozii

Lavinia pov

-Vreau să ies. mă aud cum spun iar bosumflată. Și privesc tăcută pe geam. La mașinile care trec in viteză pe strada noastră. La familiile cu copii. Și la cuplurile ce se țin de mană.

-Atunci să ieșim. il aud pe Felix cum spune din fotoliu. Mă intorc spre el uimită.

-Te auzi? 

-Nu a fost propunerea ta asta?

-Imi doresc, nu e ca și cum s-ar intampla.

-Fraților, asta e problema voastră in casa asta. Nu chestia cu varcolacii. Din păcate. Ci asta. Vă aflați mereu sub papucul lor. Sunt controlul său permanent. Mie mi se pare că vrea să dețină  puterea, să facă să iasă lucrurile mereu cum ii convin lui.

-Felix, o face pentru binele nostru. Și vorbești mai incet, bunica Aida doarme sus. se ia de el Matei. Sunt acum in concediu amandoi. Și se pare că la fel de porniți să stea pe capul meu ca inainte. Sau mai bine spus, cu ochii pe mine.

-Ei bine, și eu am chef să ies fără să cer permisiunea. Să intreb dacă va fi bine ori nu. E vară. E stupid să stăm cu orele inchiși in casă. Asta și vor inamicii noștri. Să ne purtpm ca niște prăzi.

-Matei, vei veni cu noi? il intreb și văd cum clipește din ochi surprins.

-Deci nu e o glumă. Voi chiar sunteți serioși. Ce v-a lovit pe amandoi?

Mă uit spre Felix. Și el in direcția mea, ranjind prelung.

-Suntem doar pe același nivel de undă. E așa de greșit?

-Și cred că știu unde doresc să mergem. tun cu gandul la Hao. Acel băiat chelner de restaurantul chinezesc. Pe care doream să il revăd din nou cat mai curand.

***

M-am imbrăcat in grabă și m-am dat cu parfum. Cand am coborat săcrile băietii se aflau deja in fața ușii.

-Cred că nu e chiar o idee așa proastă. In plus, e zi, ne putem pierde oricand umbra printre mulțime. comentează Matei. Și pare la randul său mai pornit să se distreze ca inainte.

Il bat scurt pe braț și atunci descuiem ușa. Ieșim pe verandă, iar Felix o trantește cu putere de ne face pe amandoi să tresărim.

-Omule, ce mă-sa, era să imi sară inima din piept.

-Tocmai ne făceam simțită prezența. Mai bine spus, lipsa. ingana el și imi aruncă o altă privire complice. De data asta nu mai e vorba insă de o altă persoană pe care să o pun in pericol. Nu mai e același caz ca și cel cu Silvia. Nu am de ce să mă tem. Nu se va intampla nimic. Și exact cum spune, la randul lui, Felix, avem vietile noastre private. Pe care Eusebiu nu le poate controla.

-Vă deranjează dacă o voi chema și pe ea? 

-Pe Codruța? Parcă ziceai că nu mai ești cu tipa asta. murmur mirată.

-Și tu l-ai crezut? Așa spunem noi mereu, dar mințim adesea. Mai ales cand spunem că nu placem o fată.

Spusele lui Felix mă iritară o clipă, dar bănuiam că așa o fi cu baietii. Nu am ieșit vreodată cu unul. In realitate. Nu am vreun soi de experiență cand vine vorba de dragoste. 

-Nu, e okay. O poți chema și pe ea la restaurant. răspund prima.

-Nu imi pasă, sincer. Mi-e indiferent. După mergem pană la Tunrul Alb? Sau cel negru?

-Ai uitat deja de urși? ingana Matei incruntat. Nici vorbă. Undeva pe aproape. E restaurantul ăla korean...

-Mergem deja la unul chinezesc. ii reamintesc și atunci Felix bătu scurt din palme.