Prigoniții

Revedere

Lavinia pov

Am fost surprinsă cand am auzit o ușoară bătaie la ușa casei noastrei in jurul pranzului. Cum e marți știu bine că Silvia nu poate veni la noi. Trebuie să se ocupe de ale ei și să plece după la muncă. Mai știu că nu este nici Hao. Fiindcă s-a scuzat cand i-am cerut să ne intalnim astăzi. In afară de Codruța nu mă gandesc la nimeni altcineva care să ne calce acum pragul casei.

Vreo altă persoană care nu aibă intenții rele, evident. Imi ridic speriată atunci ochii din telefon și il impung cu varful piciorului pe Felix in stomac.

-Au, ai de gand să imi sucești mațele? mormaie el iritat. Eusebiu se reintoarse atunci din bucatarie și se uită lung spre amandoi.

-E cineva la ușă.

-Exact, iar  eu mă gandeam să il trimitem pe Felix, de ce nu? 

-Nu are cum să fie nici bunica Aida. A zis că va dura pană să se intoarce de la piață. Nu imi place. Avem vizitatori surpriză.

-Dacă era cineva care vă voia răul proștilor, chiar credeți că mai stătea să ciocăne la ușă? pufaie Felix apăsat. Și mă uit spre fratele meu amuzată.

-Hai du-te tu la ușă. Dacă e să mori, vei muri, nu? o trantesc eu pornită.

-Și odată cu mine și al doilea frate al vostru. maraie Felix iritat. Acela de care pare că mereu uitați. In ultima vreme.

Il văd pe Felix cum strange din maxilar.

-Nu vorbi tu așa de Vladimir. Nu ai idee cat de mult sufăr că el nu se află aici...

-Oh, te rog, ține-ți vorbele astea pentru tine. Il văd cum pornește spre ușă cu pași mari.

-Mă duc eu, stai aici. pare iar invins de frică Eusebiu. Și mă intristez din nou. Să il văd astfel. Lipsit de curajul ce il caracterizase pană acum cateva zile.

-Stai jos. Ce tot te plimbi de colo, colo? mă iau de Felix și bat scurt cu mana pe canapea.

Mă aștept ca Felix să imi spună vreuna bună, dar in final mă ascultă. Și se așeză pe canapea langă mine.

Timp in care Eusebiu fu cel care deschise ușa in final.

-Cine crezi că e? mă intreabă cu voce joasă Felix și ii văd atunci fata lui Eusebiu cum se schimbă din senin. Devenind una plină de șoc și groază.

-Imposibil. il auzim cum murmură slab. Sigur visez.

Ne ridicăm atunci amandoi brusc și il văd pe Felix cum scoate la iveală un briceag din argint din buzunarul jeansilor.

-Cine e? marai Felix in postură defensivă, timp in care la randul meu mă inarmez cu lampa din cameră. Nu vreau să par la randul meu slabă. Poate am făcut o multime de greșeli. Și am rănit multe persoane. Dar niciodată nu am vrut să par fără apărare in fața dușmanilor noștri.

O să lupt la randul meu dacă e nevoie alături de ei pană la ultima suflare.

-Chiar ești aici! urlă Eusebiu și atunci am inlemnit amandoi cand el a izbucnit in lacrimi. Un bărbat pătrunse atunci pe hol iar Eusebiu i se aruncă atunci in brațe. Și iși ingropă in hainele sale părul blond acum ciufulit.

Ochii verzi ai bărbatului scanară incapărea precaut pană ce zăboviră atunci asupra mea. Și deveniră mai blanzi și dulci decat mierea.

Un nod mi se pune atunci in gat și simt cum lacrimile imi inteapă ochii.

-Să fiu al mă-sii. il aud atunci pe Felix cum spune in surdină. 

-Tată. murmur slab. Și atunci gonesc spre ușă cu lacrimi in ochi. Sunt inhătată pe loc de acesta și trasă la pieptul său alături de Eusebiu.