Prigoniții

Protectorul

Silvia pov

Mă uit lung spre lupul cu blană maronie cu inima cat un purice. Frica mi s-a instalat in suflet și cu greu reușesc să inghit in sec. E prima oară cand văd. Un lup. De atat de aproape. Ochii albaștri ai bestiei sălbatice ne fixează lung cu privirea inainte de a scoate un marait amenințător. Mă uit spre lupul rănit din spatele celui maroniu. 

Nu pot să ii permit lui Dan să ii omoare. Sunt totuși ființe vii. Nici măcar nu ne atacă. Vor probabil doar să supraviețuiască in aceste locuri deja furate pe nedrept de alți oameni.

Deschid gura să ii zic să se oprească. Vreau chiar să il prind de braț, ori să ii dau peste pușca pe care o ține cu o precizie minuțioasă cu ochii fixați asupra prăzii alese.

Nu am idee care lup dorea să il impuște. Am aflat insă după.

O altă împușcătură se auzi de sus, urmată de altel intr-un ritm agonizant. Am scos un țipăt din gatlej și m-am uitat spre oamenii aflați in copaci. Ei fuseseră cei care au ales să tragă. Dan se uită amuzat in direcția mea.

-Credeai că o să o fac eu personal, nu? știu că probabil mă tachinează doar. Nu imi place insă acel ranjet al lui. Imi amintește cumva o clipă de Cassian, cand mi-a vorbit la librărie. Strang din dinți, apoi imi intorc gatul. Și mă uit tristă spre cei doi lupi. Atunci realizez că ratasem un alt adevăr. Unul din lupi era incă in viață. Observ abia atunci tranchilizantele infipte in blana celui cu ochi albaștri. Nu mai apucă să sară pe vreunul din noi, deși fusese atat de aproape de a o face. In schimb celălalt cu blana maronie mai deschisă cu pete albe era intr-adevăr impușcat. Mortal. Și zăcea acum intr-o baltă de sange, la doi pași de noi.

Am simțit cum mi se strange stomacul din senin. Și cum imi vine să vomit. Asta ii face pe oameni să se simtă bine? Luatul unei vieți? Mă uit indurerată spre ochii goi, sticloși ai lupului mort. Parcă văd de la distanță ceva. O lacrimă să fie aceea de la unul din colțurile mici ale ochilor săi?  Uitasem insă un alt detaliu. Al treilea lup nu era mort incă.

Văd cum din desișuri un altul alb, la fel de mare ca cel maroniu țașni in viteză spre noi. Dan vru să il impuște dar atunci am reacționat. Și l-am prins de braț.

-Mi-e frică Dan! pretind atunci că am parte de o criză nervoasă. Mă arunc atunci chiar in bratele sale, riscand cel mai probabil să fiu eu atacată și sfașiată de bestie. 

In schimb lupul sări pe unul din bărbatii care ne insoteau pe noi la sol. Tipatul său imi brăzdă urechile.

-Stai puțin! imi spune Dan complet luat pe nepregătite. Mă impinse de langă el și pregăti atunci pușca. Lupul reuși să il omoare pe unul din bărbatii care era cu noi și să se ferească de gloantele trase de celălalt aflat in apropiere. Mă uit spre cei aflați in desișuri, dar ei nu trag. Realizez că nu o fac fiindcă suntem noi in raza lor vizuală. Și ne-ar putea nimeri tot pe noi.

Mă aștept ca lupul să il atace si pe cel rămas, dar in schimb isi schimbă direcția și se repezi spre pădure, dispărand in spatele desișurilor.

-Mort sau viu? intrebă atunci cel rămas la sol. Mă așteptam să se uite măcar odată spre camaradul său ucis chiar sub ochii lui. Omul e insă mai interesat in privința bestiei. Și dacă să o ucidă ori nu.

Cum poate să facă asta? m-am intrebat mută de emoție și uimire.

-Il vreau mort. El e premiul nostru drag. Nu vă intoarceți fără capul aceluia. Ne-am inteles? le comandă brusc furios Dan. Văd cum cei aflati in copaci ajung la sol și cum se fac nevăzuti in desișuri. Il umăresc acum pe cel rămas, ca pe o oaie rătăcită de o turmă.