Prigoniții

Am eșuat

Eusebiu pov

Am reușit să scap. Am alergat fără să mă opresc timp de minute bune. Fără să mă opresc cu un singur gand in minte. Dacă mă ucid și pe mine s-a terminat. Lavinia va rămane singură pe lumea asta. Iar bunica Aida nu va fi capabilă să ii alunge vreodată aceste pierderi din suflet și minte. A fost cea mai grea decizie din viața mea. De luat. Să răman. Să lupt, depășit fiind. Ori să fug. Să imi las frații morți acolo. Am botul insangerat. Cel puțin am ucis pe unul din ei. Data viitoare o să mă asigur că e chiar acel Dan. 

Ca protector trebuie să imi apăr familia. Aici a a constat insă și problema. Dacă mă implicam și pieream cine mai avea grijă de cei rămași in viață? Am vrut să fug la ei doi de indată ce i-am văzut inconjurați. Nu aș fi ajuns oricum inaintea gloanțelor acolo. Nu sunt vantul din aer, ci doar un varcolac pană la urmă.

Nu suntem chiar așa rapizi, ca vampirii. Suntem mai agili și conduși de instinct. Nu rapizi ca un ghepard insă. Nici in natură, in realitate lupii nu aleargă așa rapid.

Mi-am găsit hainele și m-am reintors acasă. După ce m-am asigurat că nu mai am sange pe mine, ori pe față am pornit inapoi. Cand am ajuns in fața casei am fost izbit un val de șoc.

Fiindcă in acea clipă ușa de la casa noastră s-a deschis abrupt. Și in prag a apărut chiar el. M-am așteptat să dau cu ochii de Lavinia. Dar nu a fost să fie insă ea.

Felix Francoise stătea la doi pași de mine cu o privire cercetătoare pe chip. Ochii i se ingustară brusc. Și il văd cum se uită in urma mea. S-a prins că ceva s-a intamplat.

-Unde e Vladimir? intrebă el scurt. Și atunci am simțit cum adevărul mă izbește in față.

Matei sigur e mort. Am crezut că l-au ucis și pe el. Firar. L-am lăsat in urmă crezandu-l mort. Acum realizez că l-am lăsat pe mana lor. Pe mana vanatorilor, fără să imi dau seama. 

Simt cum capul imi vuiește acut și cum pamantul imi fuge de sub picioare. Felix e aici. Incă viu. Fratele meu nu e mort. Unul din ei, cel puțin. 

-Eusebiu! urletul său fu ultimul lucru pe care mi l-am mai amintit inainte de a mă prăbuși la pămant.

***

Se pare că a reușit să mă care inauntru. M-am trezit pe canapeaua din living cu o pătură chiar pe mine și cu capul sprijinit de o pernă. Lavinia se afla deja aici. Intind mana spre sora mea și simt cum lacrimile imi inundă din senin obrajii.

Ziua de care m-am temut se pare că a venit in sfarșit. Iar eu am eșuat insa ca și protector al lor.

-S-a trezit? il aud pe Felix cum spune. Sunt inconjurat de cei doi si o aud pe bunica Aida cum dremaluiește in bucatarie. Clinchetul farfuriilor e semnul care ii da prezenta de gol.

-Da, sunt treaz. ingaim slab. Atunci o vad pe Lavinia cum intreaba stins.

-Unde sunt Matei si Vladimir frate? sunt izbit in plin atunci de intrebare. Imi șterg lacrimile de pe obrajii imbujorați. Apoi imi cuprind chipul in maini.

-Am fost atacați. reușesc să ingaim intr-un final. Oricat aș dori să mă port de parcă totul e okay ei simt că ceva nu este in regulă. Nu mă mai pot ascunde pentru multă vreme. Trebuie să afle adevărul. Nu doresc să deschid insă gura. Dacă spun acele cuvinte, dacă le zic, atunci e ca și cum aș accepta. Faptul că Matei e mort. Că nu se va mai intoarce zambitor vreodată pe ușa de la casa noastră. Un gol mare se cască precum un hău in sufletul meu și cu greu mai respir normal.

-Au fost ei, nu? întreabă atunci cu voce calmă Felix. Privirea lui se ascute brusc. Ar fi trebuit să imi dau seama că vor acționa așa curand. Ii au pe amandoi, nu? Doar tu ai scăpat?