Prigoniții

Atac după atac

Vladimir pov

Sambătă nu am vrut să mă scol din pat. In sfarșit aveam liber. Două zile in care să nu mai aud nimic legat de librărie ori de cărți. Obișnuiam candva să citesc mai tot timpul cărți. In prezent abia de mai am timp să termin cate vreo trei pe lună.

Dar altul era motivul pentru care nu doream să cobor. Pentru că nu vreau să imi infrunt iar frații. Am făcut asta pe tot parcursul săptămanii acesteia. Mai bine răman cu capul in pernă. Și incerc să uit. De greșelile infăptuite de mine. Pentru care incă sufăr. O paria odată devenit rămai o paria.

-Vlad? ii simt atingerea pe braț și deschid atunci ochii.

-Te-ai trezit inaintea mea? Ce o fi cu tine? il intreb amuzat. Moment in care el isi apropie fata de a mea.

-M-am aranjat astăzi. Pentru tine. Chiar am făcut și curat in cameră. Nu ai observat?

-Știu doar un lucru. Că am văzut perna aseară. Și posteriorul tău in treacăt. Altceva? 

-Tu chiar ești imposibil.

-Cand sunt mort de oboseală? Poate. ranjesc prelung și il văd cum iși dă ochii peste cap. Hey, asta e un lucru bun. Mersi. Nu știu cand mai apucam sincer să dau cu aspiratorul pe aici. 

-Eh, măcar atat să fac dacă tot sunt incă in concediu. Aș fi vrut să ne luăm amandoi in aceeași perioadă.

-Și eu la fel. Il trag mai aproape de mine. Și sfarșim prin a ne lipi unul de altul.

Aud patul cum scarțaie sub greutatea noastră. Dar nu iau in seamă zgomotul. Deși e unul destul de persistent.

-Regreți? Ce ai făcut? mă intreabă iar, ca de fiecare dată.

-Nu, sunt fericit.

-Îmi pare sincer rău. Dacă aș fi știut toate consecințele ori că asta se va intampla...

-Nu aș schimba niciodată momentul ăla. Și dacă ar fi să iau totul de la zero, iar și iar.

Nu după ce mi te-ai deschis. vreau să mai spun. Dar tac. El pare că mă intelege.

-Cum te simți? Vreau să ii zic amuzat că bine, dar atunci imi amintesc. De faptul că luni seară e plină.

Și că ar trebui să inceapă să apară anumite siptome specifice inainte de transformare. Stări de iritate, nervozitate, agresivitate la superlativ. Și alt pachet de dureri de cap. La care nu vreau acum să mă gandesc.

-Trebuie să imi strici așa dimineața? O rezolvăm noi impreună. ii zic pe un ton leneș. Moment in care aud o bătaie in ușa de la casă. Și sar in capul oaselor. Il răstorn in proces pe Felix de pe mine.

-Ce este? Ori te-ai săturat deja de mine și te-ai hotărat să mă arunci pe geam?

-Te-as omori in alte feluri, nu așa. ii dau replica. Apoi mă incrunt. A venit cineva la noi acasă.

Imi ciulesc urechile. Și ascult. Mai multe voci. Recunosc inflexiunile din tonurile celor din familia mea. 

Nu avem se pare decat un musafir neplăcut pe capul nostru. Dar cine să fie?

-Să coborăm? Să vedem ce vrea?

-Stai aici, te rog.

-Imi ceri iar să stau deoparte? il vad cum imi aruncă o privire urată. Nu te purta ca ei, Vladimir. Pot să primesc lovituri de la ei. Rahaturi din partea multora. Dar nu de la tine.

Vreau să ii spun că mă tem pentru siguranța lui. Dar ochii lui căprui sunt fermi. Foarte serioși.

Pot să văd in acel moment vanatorul ce a fost probabil intreaga lui viață. Felix, in modul său uman e un luptător. Mai bun decat voi fi eu vreodată ca varcolac. Deși am puterea in mainile mele și forta necesară.