Prigoniții

Minciuni și trădări

Codruța pov

De la intalnirea cu Felix pot să remarc cu tristețe cat de afectată este Silvia in realitate. Deși nu spune mai tot timpul nimic. Deși plange adesea in tăcere. Noapte de noapte. Ori, obișnuia să o facă. Nu a realizat vreodată cat de multe am ajuns să știu la randul meu in timp. Imi pare rău pentru Silvia. Mă gandesc totuși cat de greu trebuie să ii fie. De la bun inceput am avertizat-o in privința lui Eusebiu. Nu era un băiat rău. Dar, avea un intuneric aparte, pe care alți oameni adesea nu il vedeau niciodată. Decat atunci cand era prea tarziu. 

In plus, ea nu are habar de intreg adevărul ascuns de familia lui. Eu am aflat datorită lui Matei. Nu că asta ar mai conta acum. Fiindcă el a plecat. Și m-a dat uitării. După ce mi-a promis că nu vom fi vreodată despărțiți. După ce mi-a dezvăluit că sunt o familie mai aparte. Cu un trecut diferit de al altor persoane. După ce mi s-a arătat in pădurile din Brașov in adevărata sa formă. După atat de mult timp petrecut impreună.

Inchid ochii depășită. Nu am cum să ii spun insă despre toate aceste episoade romantice Silviei. Nu pot să fiu sinceră cu ea. Deși aș dori. Ea nu ar putea insă intelege. Relația mea cu Matei a fost printre putinele serioase. Și printre cele mai intense și sincere din viața mea. Am simțit cum totul este real. Pană și propria lui suflare a devenit a mea intr-un timp scurt. 

Marți am stat in casă. Nu am ieșit decat miercuri prin parc. Am stat amandouă pe aceeași bancă cu cate o inghețată la umbră și am privit la trecători. La intreaga lume ce continua să existe parcă fără noi. Și să meargă inainte indiferent cat de mult noi voiam să stăm pe loc. Și să ne oprim definitiv. 

-Are pe altcineva. 

Nu m-am așteptat să imi vorbească. Ori să mi se deschidă așa din senin. Mă intorc spre Silvia cu o privire compătimitoare in ochii albaștri.

-Am plans in tot acest timp in zadar pentru el. Pentru un om care m-a dat deja uitării. Și care nu dorește să mai aibă vreodată de-a face cu mine. Sunt ca o amintire pentru Eusebiu. O alta dintr-un șir lung de persoane.

-Îmi pare rău, Silvia. Nu am idee ce altceva aș putea să spun.

-Am crezut in vorbele sale. A vrut să imi de-a...văd cum inchide ochii indurerată. Ca apoi să isi prindă chipul intre maini și să inceapă să plangă in tăcere.

Ii văd umerii cum se zgaltaie puternic. Și mă lipesc atunci cu trupul de aceasta. O cuprind ca pe o soră mai mică in brațe. O țin langă mine și imi lipesc buzele de tampla ei dreaptă. Vreau să ii alin această durere. Nu am idee insă cum.

-Să nu mă abandonezi vreodată. Și tu. o aud cum suspină cu voce slabă. Ai mei deja au făcut-o. Au o nouă viață aici. Pot să văd asta. Te rog să nu imi intorci și tu spatele, Codruța.

-Niciodată, scumpo. Nu aș face vreodată asta. ingan cu mai multă emoție in voce. Și o strang la piept cu toată forța de care sunt in stare. Plansetele ei se intețesc. Devin vaiete. Ca in final să se sfarșească. Sufletul ei insă nu mai e de multă vreme la fel de potolit ori resemnat ca al meu.

Silvia incă suferă. Incă e legată de el. Cum am crezut și eu că sunt de Matei.

***

Cand ne-am intors asudand acasă am decis să fac un scurt duș. Am lăsat-o pe Silvia să termine prima. Cand ea a părăsit ca o fantomă baia am deschis robinetul și am lăsat ca apa să se adune in cadă. Mi-am adus schimburi noi. Un sutien cumpărat de curand. Și o pereche de boxeri negri. Imi privesc ochii in oglindă. Sunt incă indurerați. Dar, nu pierduți. Din păcate nu mai văd acea lumină acum și in ai Silviei. Mă doare să imi văd verișoara in această stare cumplită. Ce doare mai tare e faptul că tot o ține mereu sus și tare că e bine. Cand de fapt e cea mai distrusă persoană din familia sa.