Prigoniții

In cuibul de vipere

Vladimir pov

M-am trezit cu o puternică durere de cap. Un val de ameţeală m-a cuprins in momentul in care am vrut să mă ridic. Preţ de o clipă m-am holbat lung la podeaua rece din ciment pe care mă aflam trantit. Am adormit prin vreun depozit si nu imi amintesc? Imi simtea incă mintea inceţoşată. Şi cu greu reuşesc să deschid ochii. Vreau să il strig pe Felix, dar nu imi iese decat un scurt marait din gatlej. Moment in care tresar. Unde mă aflu, unde imi sunt mainile? Ce tot fac aici?

Atunci remarc labele maronii pe care mi-am sprijinit capul pană acum. Şi in aceeaşi clipă toate amintirile cu Matei mă izbiră din senin. Matei e mort. Iar ei m-au prins pe mine. Am crezut sincer că m-au impuşcat, dar cred că au fost tranchilizatoare. Asta probabil explică de ce sunt aşa ameţit şi confuz incă deşi sunt treaz. Oare cat am dormit?

-Se pare că deşi i-am dat o doză mare uite că nu a murit. S-a trezit in sfarşit.

-După o zi in care a stat lat fără să se mişte deloc.

Am dormit o intrează zi?! Atacul a avut loc sambătă. Inseamnă că cel mai probabil este deja luni, acum.

-Mai contează, uite că lupul nu e mort, David. Tata l-a văzut şi a fost mulţumit. Ţi-am zis, tună el mandru, că eu nu greşesc niciodată.

-Ştii că acum incepe treaba cea mai grea, nu?

-Sunt conştient de asta. De aceea doresc să o fac personal. L-am chemat şi pe Hao. Aici. Să asiste la intregul eveniment.

-De ce mereu trebuie să aduci oameni din afara cercului nostru aici?

-Fiindcă eu nu cred in basmele tateim cum că ne putem baza numai pe noi inşine. Doar pe cei din familie. De aceea nu se prea mai nasc vanatori, ori putin devin unii. Fiindcă cei actuali nu se consumă să facă munca cea grea. Eu nu voi repeta greşeala. In plus, din ce am observat, familia Huang are o istorie destul de bogată cu varcolacii. 

Am nimerit fix in cuibul de vipere.

-Şi dacă nu va merge? Dacă lupul ăsta va fi la fel de incapatanat ca cel de dinainte?

-Atunci ştii bine ce soartă il va paşte. Una in care işi va pierde mai mult ca sigur viaţa.

Nu am idee dacă vorbesc aşa de faţă cu mine ca să mă inspăimante şi mai mult. Ori să mă intimideze, dar funcţionează.

Nu imi pot permite ca să mor. Dacă eu păţesc ceva, Felix va muri şi el odată cu mine. Trebuie să trăiesc. Să supravietuiesc. Şi nu numai de dragul meu.

-Bun, asigură-te că nu ne va deranja nimeni, David.

Deci tipul blond este David. Nu ii ştim deloc pe restul vanatorilor. Doar pe cei din cele trei mari familii. Mereu sunt schimbaţi şi aduşi alţii in locul celor lipsă.

-Bun. il văd cum se tranteşte cu fundul pe un scaun din lemn. Şi atunci realizez că mă aflu prins intr-o cuşcă din argint. Şi că mă aflu intr-o seră. 

Inspir adanc mirosul puternic al florilor exotice, de toate culorile şi imi ciulesc scurt urechile. 

-Cu tine vorbesc. ilaud cum zice, ca apoi să fiu izbit in coaste şi impuns apoi dur cu un baston din lemn. Una din lovituri imi atinse in treacăt zona unde am fost zgariat şi scot un uşor scancet indurerat. Simt cum fiara din mine vrea să preia controlul şi mă arunc atunci furios in gratiile din argint. Ca să simt cum parcă sunt atins şi incendiat de o mana invizibilă.

-Oh, dar prostuţi mai sunteţi voi. rade prelung Dan. Sau e luna plină? O să ai o seară de coşmar, te asigur de pe acum. O SĂ TE FAC VEDETA ACESTEI SERI, NU ITI FACE GRIJI, FRUMOSULE.