Prigoniții

Un nou început

Silvia pov

Nu m-am așteptat ca vineri să mă pomenesc la ușa noastră cu Eusebiu. De indată ce privirile ni s-au intalnit el a zambit lung. Un zambet sincer, in care nu mai zăresc frica istovitoare de altă dată.

-M-am gandit să trec pe la tine. Și să vorbim. 

-Cred că mai bine mergem impreună la o scută plimbare. răspund și ii fac un semn din cap scurt.

-Ah, nu ești singură.

-Mătușa Clara locuiește aici in caz că ai uitat. Și nu, nu trăiesc singură doar cu Codruța. Știam că ea e la muncă, dar nu doream să ne audă vorbind chiar mătușa.

-Prea bine. Ce spui atunci de Turnul Negru? propunerea lui imi făcu inima să bată mai puternic in piept.

Imi controlez insă emoția din suflet. Și ridic un deget in aer.

-Dacă imi dai un minut să mă pregătesc.

-Ori, poate zece? Inclin din cap, iar el incuviință lent. Avem tot timpul din lume acum, Silvia. 

***

Am fost destul de tăcuți. Și ne-am bucurat pe drum de tăcerea dintre noi. Faptul că il am langî mine, atat de aproape imi trezește tot soiul de ganduri ciudate. Pe care mă chinui să le alung din minte și in aceste clipe.

In final urcăm pe scările vechi din lemn care scarțaie sub greutatea noastră. Geamătul lor nu ne sperie insă.

Mă așez atunci la baza ultimei scări și privesc atunci in depărtare.

-Nu mi-am imaginat că Brașovul e atat de minunat pe timpul verii.

-Eh, mai e puțin și vine acum iarna grea. La noi din septembrie vremea se schimbă radical.

-Poate o să mai fiu incă aici.

-Sincer? il văd cum ezită doar o clipă. Inainte de a-și face apoi curaj și de a o spune. Firar, nu mi-am dat seama cat de greu e uneori să fiu așa sincer, vulnerabil cu o altă persoană. Nu mă deschid prea ușor in fața unei alte persoane.

-E in regulă, Eusebiu. E și de inteles. ii dau atunci dreptate. El clatină insă din cap.

-Chiar și dacă aș fi fost la fel ca tine, simt că tot ar fi existat un blocaj. Realizez că nu e okay. Dar nu am idee cum să scap de aceste protecții și să răman de neatins in fața altora.

-Crezi că eu chiar vorbesc cu primul venit ce imi apare in cale? mă decid atunci să il tachinez. Il văd cum se lasă pe spate și aud iar lemnul paraind. Ochii lui privesc acum spre cer. 

-Sper să rămai incă aici și după ce revin ai tăi in țară. 

-Ceva imi spune că nu se vor intoarce prea curand. E prea brusc.

-Au găsit ceva?

-Da, lucrează deja. Mi-au trimis deja bani. S-au dus la sigur, Eusebiu. ii răspund. Oricum nu am mai vorbit așa mult cu ei. A trecut ceva timp.

-Sună-i in seara asta. Probabil se gandesc la tine. Ranjesc prelung și il ating cu varful de la adidas.

-Trebuie să iau lecții de la tine, nu?

-Him, nu-s chiar un model. Știi?

-Ai impresia că eu sunt perfectă? ii dau replica. Și ii văd ochii albaștri cum se fixează iar hipnotic asupra mea.

Inghit in sec in mod inconștient, ca in final să rup contactul. Nu pot să il infrang incă intr-un duel al privirilor. Eusebiu e insă satisfăcut. Remarc că e in toane bune după acel șir de ranjete ce mă atacă acum unul după altul.