Prigoniții

Haita

Ștefan pov

"Miercuri... Zece august 2022

Un alt coșmar nu mi-a permis să pun geană pe geană noaptea trecută. Scriu in acest jurnal de ore bune, de cand primele raze ale soarelui s-au infiltrat in camera mea. Nu am chef de muncă pe ziua de astăzi așa că am decis să il trimit pe teren in locul meu pe Toader. Bănuiesc insă că asta e avantajul, ori unul din putinele avantaje cand ai oameni așa multi in subordine. Și cand ești liderul unei haite. Poti trimite pe alții să iti facă treaba. Chiar dacă presupune doar supravegherea unor angajați și a unor magazine de haine. Nu am incredere in oamenii pe care il angajez, de aici și motivul de a sta personal cu ochii pe aceștia cand sunt la muncă. Mă pot fura oricand. Nu că mi-ar păsa de bani. Prea mult. Tata s-a ținut de mine să fiu insă mai responsabil și incerc. Firar, am devenit tată la 23 de ani și nici acum nu prea știu cum ar trebui să mă port cu fiica mea, Raluca. Deja a implinit 5 ani in iulie. De atunci nu am mai vorbit cu ea. Știu că tot intreabă de Mia. Dar cum pot să ii spun că mama ei nu va mai veni vreodată acasă? Am tot evitat să ii vorbesc, fiindcă știu că va intreba iar și iar de ce stă cu mama in alt oraș. De ce am trimis-o in alt loc, departe de noi. E copil mic, dar am sperat că dragostea bunicii sale ii va mai lua gandul de la parintii mei o perioadă. Nu am cu cine mă intelege, se pare. La fel de incapatană ca nevasta mea, se pare. Imi amintește mult de Mia, dacă e să fiu sincer. In fine, nu am chef să vprbesc acum despre indatoririle mele de tată eșuate ori de faptul că am probabil una din cele mai destrămate familii din lume. Să nu zic din istorie, nu preau să fiu prea dramatic. Firar, a inceput deja să mă doare mana. Oare cand a fost ultima oară cand am scris ceva aici?"

Mă opresc și inchid ochii minute bune. Capul imi vuiește putin si mă simt obosit. Prea multe nopți de somn lipsă. Dar viata nu a fost niciodată blandă cu mine. Așa că nici eu nu pot să imi permit să fiu astfel cu mine. Trebuie să imi imping limitele. Și sper că nu voi ajunge să mă prăbușesc pe undeva din pricina atator griji și temeri. Și a epuizării. Fiindcă nu e ușor să fii alpha. Dacă aș fi putut să imi angajez toti cei 17 oameni din haită la magazinele mele aș fi făcut-o demult. Am fi fost o familie mai mare, dar lucrurile ar fi mers lună. Problema sunt insă vanatorii. Ne-ar fi depistat atunci foarte ușor. 

Nu mi-am permis decat să imi pun oameni de vază in acele locuri. Geanina, lucrează la unul din magazine, iar la cel din centru o am pe Larisa, sora sa, impreună cu Toader, logodnicul ei. Știu că vor să se căsătorească curand. Numai la asta imi stă mintea acum mie. La nunți. Și copii. Sunt așa un imprăștiat. Vorbesc despre toate și toți aici. De parcă nu aș cunoaște intreaga situație. Poate pentru mine lucrurile merg. Pentru Larisa la fel. Și pentru Geanina. Dar pentru alții acestea sunt incă dureroase. Nu am idee incă cum ar trebui să il impac pe Marcel. Vărul meu e incapatanat ca răposatul meu unchi, George. Imi vine să il strang de gat uneori, alteori să il iau in brațe. Să ii spun că totul va fi bine, că il va uita pe Laur. El nu are habar, dar chiar mă consum, in felul meu. Crede că nu ii duc lipsa lui Laur, nici nu știe prin cate trec in fiecare zi. 

Pretind că sunt indiferent, vesel, amuzat. Fac multe prostii, glumesc cu oamenii noștri, dar in adancul sufletului vreau să urlu. Să imi sfașii hainele, să mă transform in lup și să răman pe veci o bestie. Să cutreier pădurea și să uit că am fost vreodată om. Știu că nu pot să fac insă asta. Fiindcă e de datoria mea de alpha să ii conduc. Să imi protejez fata, pe Raluca. Și să mă asigur că mă răzbun pe familia Lupu pentru pierderile indurate.

Mereu insă zic asta...și totuși, nu am făcut deocamdată nimic.

Mi-e teamă. Mă simt un laș. Uneori mă gandesc la Vereși. La cat de uniți sunt. Și simt cum gelozia mă inghite. De ce familia mea nu poate fi ca a lui? De ce Marcel nu mă poate susține ca frații lui Eusebiu? La fiecare pas? De ce nu pot dormi cu Geanina, fără să nu fiu bantuit de amintirea soției mele, Mia? De ce și iar de ce...Aș vrea putin din acea unitate și in haita mea. Am o haită organizată. Loială. Imi asigură protecția. Mă apără. Dar nu sunt emoțional alături de mine. De asta cred că duc lipsă. Dar cum să cer? Eu ca alpha, fără să nu par slab? Rahat, am doar 28 de ani și totuși, nimic pare că nu are sens in viata mea, in afara de lupta contra vanatorilor. MĂ PRICEP la lupta pe teren. Să uit de ganduri. De umanitate. Și să tai gaturi. Să fiu sălbatic. Uneori cred că poate al meu bătran tată a ales greșit. Dar cum am fost singurul său fiu, ce pot spune? Și totuși...uneori aș vrea să fi fost un om. Sau măcar un simplu lup. Fără infătișare umană. Să mă bucur de familia pe care o am, fără griji."