Prigoniții

Protectorul

Eusebiu pov

In a treia saptamana, luni, am plecat spre Franța alături de restul haitei. Chiar in ultima zi care ne mai rămăsese la dispoziție pentru a ajunge acolo. Nu m-am lăsat condus insă de teamă ca in trecut. Am stat tăcut pe toată durata zborului cu caștile in ureche. Și cu un singur țel in minte.

Ii voi face pe acei ticăloși să plătească. Nimeni nu se va mai atinge vreodată de un membru din familia mea. Am coborat din avion cand am aterizat si după două ore am ajuns in final la Rouen cu un taxiu. I-am multumit șoferului, i-am inmanat banii și am ieșit fără să le adresez vreun cuvant celorlalti. De indată ce am ajuns in mijlocul orașului in piața din Rouen am știut că nu mai suntem singuri. Eram așteptați, se pare. 

-Cred că sunt mai multi ascunsi prin zonă. o aud pe Lavinia cum spune ingrijorată. Văd cum aruncă priviri in mai multe direcții, dar o ating scurt pe umăr.

-Totul va fi bine, soră, o să mă asigur de asta.

-Vin spre noi. il aud pe Vladimir cum ne anunță și arunc priviri lungi spre cei doi varcolaci care se opriră la doi pași de noi. 

-Eu sunt Dion. Ea este Caroline. Te rugăm să ne urmezi. il aud pe tip cum spune. Și nu mă opresc să le analizez trăsăturile fetei ori cum sunt imbrăcați. Scopul meu e unul singur.

Să ajung cat mai repede la liderul lor. Și să ii vorbesc personal.

-Dacă e vreun soi de cursă să știți că suntem pregătiți. o aud pe iubita mea, Ana, cum spune și abia atunci imi amintesc faptul că venise odată cu noi aici. Fratele ei și fostul Laviniei a refuzat să ne urmeze cand sora mea s-a despartit in urmă cu o săptămană de el.

-Nu e corect față de acesta. Nici față de Hao. Știi bine că nu voi mai iubi vreodată alt băiat frate. Am incercat, de dragul tău, al familiei noastre. Chiar am incercat. Dar nu pot continua așa! Te rog, să intelegi. Și să nu mă presezi să fac alegeri care doar mă vor răni in final. Fiindcă simt că nimic nu se va mai schimba vreodată.

Parcă a trecut mai mult de atunci, nu doar cateva zile. De la acea discuție cu Lavinia nu am mai vorbit despre trecut. Ori de Hao iar. Oricat timp ar trece realizez că ea chiar ține la acel chinez. Și că și-a lăsat definitiv amprenta asupra vieții sale. Nu am idee de ce sunt așa furios cand mă gandesc la povestea lor de dragoste.

-Să mergem. le zic și ii urmăm pe cei doi lupi tăcuți.

***

Cum am bănuit o jumătate de oră mai taziu ne aflam in pădurea Roumare inconjurați de mare parte din membrii unei haite adverse pe care nici măcar nu o știam. Pe langă faptul că erau străini, păreau genul de persoane periculoase. Vedeam asta din privirile lor neclintite, aspre, glaciale. Cum eram deja obișnuit insă de ani buni cu astfel de temperamente nu m-am lăsat intimidat. Nici cei doi frați ai mei nu mai par așa speriați ca inainte. Văd pe chipurile lor aceeași figură indiferentă ca și pe a mea. Ultimii ani din vietile noastre au fost dedicați numai luptei și supravietuirii. Am fost mereu prigoniți. Și alungați. Amenințați și răniți. Am pierdut multe persoane dragi. Dar era timpul ca lucrurile să stea altfel.

Și ca prigoniții să iși ia propriile lor sorți in maini și să schimbe ordinea acestui cerc infect.

Liderul lor, un tip blond cu ochi albaștri se opri flancat de acel Dion și o tipă cu roșcat, Charlotte, la doi pași de mine și restul haitei mele.

-Deci ai venit. zambește acesta amuzat. 

-Credeai că sunt un laș? Ori că nu imi pasă de un membru al haitei mele? il intreb calm. Rece la randul meu cu mainile incrucișate la piept. Sfidător.