Am I your obsession?

CAPITOLUL 15

Trezit dintr-un somn profund, primul gând a fost legat de visul ciudat pe care l-am avut. M-am agitat, simţind cum inima îmi bate cu putere la amintirile acelor imagini din mintea mea. Nu mi-am dat seama cum mă puteam gândi la asemenea lucruri jenante.

Calmeaza-te, a fost doar un vis... Doar un vis, m-am îmbărbătat, trecându-mi mâna prin suviţele de păr. Ceasul indica deja ora la care trebuia să fiu la cursuri. Mai erau doar cinci minute până se suna de intrare, aşa că m-am gândit să ajung la timp, mai ales că aveam destule absenţe.

Am apucat cearşaful, îndepărtându-l, apoi am sărit din pat, pregătit să bag o fugă până ce aş fi ajuns în sala de clasă. Niciun pas n-am apucat să fac, fiind cuprins de o durere care mă făcea să scrâşnesc din dinţi şi să înjur. În fața mea erau aruncate la întâmplare hainele pe podea, uitându-mă spre trupul meu care era gol, dându-mi seama că acel vis fusese cât se poate de real.

M-am aplecat să-mi iau hainele de jos, târându-mă până la ele din cauza durerii ce mă despica în două. Junghiurile erau ca nişte săgeţi ascuţite ce îmi străpungeau carnea.

M-am îmbrăcat cu chiu cu vai, sperând în tot acest timp să nu vină nimeni în cameră.

Înainte să ajung pe hol, m-am asigurat că iau ultima ţigară de sub pernă, apoi m-am îndreptat spre sala de clasă, intrând imediat după profesor.

— Bine că ai venit la timp să dăm testul la matematică, a spus Rain în timp ce eu mă aşezam în banca din spatele lui.

— Au, la dracu', ce test?! Eu am plecat de aici.

Imediat după asta, m-am ridicat rapid de pe scaun, pregătit să ies din clasă. De abia ajunsesem lângă uşă plin de speranţă că voi scăpa de test, când am auzit vocea dură a profesorului.

— Unde crezi că pleci, Tennison??

Am făcut stânga împrejur dintr-o singură mişcare, întorcându-mă cu faţa spre profesorul ce avea o expresie furioasă.

— Ăăă... La baie.

— Treci imediat în bancă şi scoate-ţi o foaie de hârtie. La fel ca voi ceilalţi, rosti ultima propozitie, întorcându-se cu faţa spre cei din bănci.

Fără a mai comenta, m-am pus în banca mea, cerând o foaie şi un pix pentru că eu nu venisem cu nimic la mine, exceptând ţigara ce era în siguranţă în buzunar. I-aş fi zis vreo două, dar îmi era frică că iar îl supăr pe taică-meo şi ajung în detenţie, iar acea cameră împuţită era ultimul loc din lume unde aş fi vrut să ajung.

— Mă ajuţi, da? l-am întrebat pe Rain, acesta întorcându-se spre mine şi dând din cap afirmativ.

Cum ni s-au dat subiectele, cum am început să le citesc de mii de ori în speranţa că voi înţelege ceva, însă nimic. În scurt timp am primit o foaie mototolită ce a venit din faţă, special pentru mine. Am desfăcut-o imediat şi am început să transcriu rezolvările exerciţiilor făcute de Rain, asigurându-mă că nu sunt privit de profesorul ăla idiot.

La sfârşitul orei am predat toţi foile, unele mai goale, altele pline, apoi i-am mulţumit lui Rain pentru că mă ajutase.

— Mersi, frate!

La replica mea imediat se înroşi, iar eu am început să chicotesc, fiind deja obişnuit cu reacţiile lui. Modul lui de a trăi era pueril, prea naiv pentru această lume, dar asta îl diferenția de ceilalți. Era drăguț și inocent, dar prea neajutorat. 

Înainte de a ieşi din clasă, am dat nas în nas cu boşorogul de taică-meo, care ne-a spus să rămânem încă cinci minute în încăpere, pentru a ne da o veste importantă.