Am I your obsession?

CAPITOLUL 1

Privesc prin sticla rotundă a geamului orașul de care trebuie să mă despart, străzile pe care umblam cu prietenii mort de beat la cinci dimineața, imediat după ce eram dați afară cu forța din cluburi. O să-mi fie dor de toate femeile ușoare cu care mă satisfăceam. Ah, blonda aia!

Gândul că-l voi revedea pe tatăl meu mă neliniștește și faptul că o să-mi țină o morală înțepătoare pentru că m-am dezorientat și mi-am pierdut facultățile intelectuale atât de mult în doar câțiva ani cât am locuit singur, deja mă enerva. Până la umă, nu aș putea uita scările de bloc în care mi-am afumat întâia oară plămânii prin primele țigări consumate, primele fetișcane desfrânate de care am profitat, prima gașcă, primii prieteni neîntemeiați pe adevăr.

Da, așa e, nu am avut niciun prieten autentic; probabil lipsa de afecțiune din partea unei mame m-a făcut să mă îndepărtez de oricine mi-ar fi putut tempera firea și îmbrățișa partea întunecată de suflet. 

 Era o seară de vineri ploioasă când o așteptăm să vină de la serviciu. Nerăbdarea de a-i spune că am primit o bursă pentru rezultatele mele la învățătură de atunci mi-a dispărut gradual, pe măsură ce timpul trecea. Am așteptat-o mult timp, până când am crezut că nu va mai veni. Tocmai când îmi pierdusem orice urmă de speranță și m-am pregătit să urc treptele spre camera mea să dau niște telefoane pentru a afla unde-mi era mama, aud slabe bătăi în ușă.

Am deschis suprafața înaltă din lemn și am trântit-o de perete cu putere când am văzut persoana din fața mea plină de sânge. Era ea, sigura care îmi făcea sufletul să zâmbească. Hainele îi erau rupte și pătate agresiv cu acel lichid roșu, iar pe piele se vedeau numai vânătăi și zgârieturi.

Tot ce-mi amintesc e că mi-a murit în brațe. Nu am discutat cu nimeni despre asta și nici nu aveam de gând să apropii pe cineva atât de mult de mine. Nu acum, cât rana era încă deschisă.

Am presat între buzele-mi uscate și tremurânde lacrimile ce-mi străbăteau obrajii în jos, simțindu-le gustul trist și sărat pe care aproape îl uitasem după atâția ani în care izvorul ochilor mei secase. Voisem să fiu puternic, așa că m-am închis în spatele sticlei rece de indiferență. Cu toate că acele clipe au trecut, au lăsat răni adânci despre care credeam că nu exista leac. Poate că nici nu îmi doream existența unuia. 

***

Când pilotul anunță timpul puțin rămas până la aterizare, mi-am strâns lucrurile de pe scaun: căștile, un pachet de cărți de joc și mi-am verificat încă o dată actele. O mică turbulență m-a făcut să-mi pierd echilibrul și să scap din mână pașaportul. Acesta căzu pe podea, desfăcut exact la paginile cu poza mea, alăturată de câteva detalii: Eric Tennison, nouăsprezece ani.

L-am ridicat de pe jos, gândidu-mă că arătam mai feiricit decât credeam în acea poză. O dată ce l-am pus înapoi în rucsac, mi-am amintit că sunt în drum spre un loc mizerabil, unde tata e director: școala militară. Rahatul ăsta e o pedeapsă de la sadicul de taică-meo — care pretinde că mă iubește — pentru că nu am fost "băiat cuminte și responsabil". Totul a pornit de la o anumită întâmplare:  

Era ultimul an de liceu și de abia așteptam să uit de tot stresul. Plănuiam să mă mut într-un apartament din afara orașului pentru a scăpa de problemele cu Andrew, care au început dintr-un motiv ciudat. Veneam de la aeroport cu drogurile, nefiind deloc surprins că am reușit să trec de poliție, camuflându-mă prin mulțimea de oameni. Mă îndreptam spre fidelul meu client, Andrew, ce se plângea că nu avea bani să mi le plătească. Fiind egoist și centrat pe satisfacția mea financiară, nu am vrut să-i dau drogurile fără să-mi dea banii, așa că i-am pus la dispoziție două luni pentru a face rost de ei.

Timpul sosise, trebuia să mă întâlnesc cu el după ore. Numai că, tocmai în acea zi, a avut loc un furt, suspectul fiind unul din clasă noastră. Directorul a venit revoltat și parcă îi aud și acum tonul gros cu care ne vorbea :"Este inadmisibil ca în cel mai bun liceu din oraș să aibă loc un furt că ăsta!". De când a început să controleze prin hainele și ghiozdanele colegilor, am știut că va veni și rândul meu. Acolo se sfârșea totul, nu mai aveam cale de scăpare, nu aveam unde să mă ascund; știam că mă vor prinde cu drogurile la mine. La dracu cu ține, Andrew ! Credeam că îmi vor putrezi oasele în închisoare. 

 Purtam o discuție aprinsă cu directorul în biroul acestuia, când dădu buzna pe ușă tatăl meu. Fața mi s-a luminat, credeam că o să mă scape din problema asta. Era pentru prima dată când mă bazăm pe el, dar a fost de așteptat să mă trimită drept pedeapsă într-un loc că școala militară. La dracu cu tine, Andrew ! Când o să ies de aici o să-ți fac ouăle omletă!!

Așa am ajuns aici. Nu sunt un laș, trebuie să merg înainte și să las tot ce s-a întâmplat în urmă. Sper să înceapă un nou capitol din viața mea. Ar trebui să privesc partea bună a lucrurilor: în ochii celorlalți eram privit cu superioritate, doar eram fiul directorului.

Odată ajuns la destinație cobor din avion, unde sunt așteptat de o mașină neagră, sport, foarte luxoasă. În ciuda faptului că nu îl suportam pe taică-meo, îi suportam cu mare plăcere toți banii.

În clipa în care am intrat în mașină, m-am așezat pe bancheta din spate, însă fără a scoate vreo vorbă tot drumul. Chipul șoferului nu schița nicio expresie, pornind automobilul fără ezitare. Purta o cămașă strâmtă, care îi contura trupul foarte bine clădit, iar peste avea un sacou negru, observându-se și pantalonii de aceeași culoare.

Pe tot parcursul drumului nu am făcut altceva decât să mă holbez la interiorul mașinii care arăta chiar mai bine decât exteriorul. Mă tenta să-l dau pe șofer afară și să-i iau cheile pentru a scăpa din locul ăsta blestemat. Dar, eram împiedicat de firea mea egoistă; preferăm să trăiesc cu nenorocitul pe care îl numeam tată atât timp cât aveam și banii lui.  

 În timp ce înaintam ,vedeam clădirile înalte ale orașului, sutele de spații verzi și parcuri ce păreau un loc perfect pentru relaxare cum mi se derulau în fața ochiilor, prin geamul fumuriu. Cu toate că trotuarele și străzile erau foarte aglomerate, existau cluburi la fiecare pas, gândindu-mă în ce paradis ajunsesem. Era imposibil să nu-ți găsești vreo animatoare pe care, după dansul excitant la bară, să o iei acasă, să o întinzi pe pat și să faci sex nebun cu ea până dimineața. Ce fraier e tata că m-a adus în locul ăsta "nenorocit", unde aș putea să o iau de la capăt, să-mi fac o altă gașcă de prieteni, să mă apuc de tot ce practicam înainte, mai ales că sunt mai aproape de banii săi.

Dar zâmbetul de satisfacție pe care îl avusesem la intrarea în noul oraș îmi dispăru încetul cu încetul atunci când observam cum mă îndepărtam de populația urbană și de toate acele locuri care pentru mine erau un drog. Aveam un presentiment urât că drumul către școală nu ducea în oraș. Era dincolo de el.

— Unde crezi că mă duci? am întrebat pe un ton arogant, fiind în același timp agitat din cauza îndepărtării de civilizație.

— Unde trebuie, îmi răspunse șoferul scurt, fără a-mi da alte explicații.  

 Mă îngrijora faptul că în fața mea apărea o clădire imensă ai cărei pereți nu se vedeau de gardurile înalte. Puteam observa decât acoperișul care se întindea pe o distanță destul de mare. Imediat ce am ajuns aproape de porți, acestea s-au deschis iar timpul parcă a stat în loc când m-am văzut în acel spațiu izolat de lume. Încă din mașină puteam citi chipurile curioase ale celor din interior.

Am ieșit din automobil, târându-mi bagajele după mine. Eram total dezgustat de fluierăturile celor care mă priveau insistent. Am trecut pe lângă ei, înjurând în gând și încercând să păr indiferent. Cu siguranță ei nu știu cine sunt!

Era imposibil să nu observ uniformele lor de culori diferite; unii purtau sacouri vișinii iar alții de un verde închis, dar la toți se regăseau pantalonii negri.

Nu eram deloc o persoană calmă. Pur și simplu nu mă încadram în disciplină. Era de așteptat să nu mai suport acele chicote și fluierături pentru mult timp. Așa că m-am întors nervos spre cel din dreapta mea, cu o privire ucigătoare. Mi-am ridicat pumnul în aer și l-am lovit fără ezitare în față.

Imediat după, liniștea apăsătoare predomina în jurul meu, toți privindu-mă de parcă am greșit cu ceva în încercarea de a îmi apăra orgoliul, iar tipul lovit încerca din răsputeri să se abțină din a-mi da una drept "răsplată".