Am I your obsession?

CAPITOLUL 3

Din privirea tatei am înțeles că el este "rivalul" meu, că alături de el mă voi educa în această școală militară mizeră și plină de reguli de neînțeles.

Bărbatul parcă mă-ndemna să nu fiu nepoliticos și să îl înjur printre dinți. M-am conformat mâinii lui care se ridică în semn de salut, prinzându-i brațul într-o strângere bărbătească, una în care Julio mi-a strâns mâna mai mult decât era nevoie. Totul parcă se petrecea în reluare, iar acest moment jenant nu se mai termina. Atunci când m-am întins spre tipul brunet, al cărui nume l-am aflat mai târziu, Cipriano, acesta îmi făcu într-un mod mai discret cu ochiul, lingându-și buzele pofticios.

Câteva momente mai târziu, am deschis ușa spre camera în care voi stă, zărind în partea stângă douăsprezece paturi aliniate, iar în partea dreaptă erau trei uși ce de abia stăteau în balamale, care, după mine, ar duce la dușuri. Imediat ce am făcut câțiva pași, toți s-au dus la locurile lor. Aceștia aveau privirea ațintită spre gâtul meu, mai exact spre crucea ce-mi arăta rangul. La dracu', zici că sunt speriați de bombe! Cu toate astea, mă bucuram că am autoritate fără măcar să mișc vreun deget. Toate din pricina acelui colier.

În încăpere erau doar zece persoane, deci cu mine unsprezece. Dar de ce erau douăsprezece paturi? În fine, mai sunt și oameni nepunctuali. Am înaintat spre patul meu, unde am văzut o uniformă împachetată de un verde închis. Fir-ar! De ce trebuie să fie verde? Urăsc nuanța asta de verde! 

 În atmosfera aia tensionată am reușit să mă schimb de sacou, apoi m-am așezat pe pat. Mă simțeam prea privit, așa că le-am spus să-și continue treaba și să stea mai relaxați. Mi-am îndoit coatele, așezându-mi palmele împreunate la ceafă, apoi m-am lăsat pe spate deasupra unei perne subțiri și moale. În stânga mea am putut să observ un tip ce părea foarte calm și timid, scos cumva din acest peisaj dur. Dorea parcă să-mi vorbească, dar nu avea curajul necesar.

Chipul său palid îmi exprima tristețe, la fel și buzele sale subțiri ce-și pierduseră de mult culoarea roșie. Părul lui blond și răvășit strălucea în bătaia razelor soarelui ce pătrundeau printre perdelele ferestrelor. Câteva șuvițe îi acopereau fruntea și scoteau în evidență ochii de un verde liniștitor. Trupul lui părea atât de fragil, însă pielea lui delicată îi scotea în evidență trăsăturile unui om îngrijit. Din priviri am observat că era puțin mai scund decât mine, însă trupul lui slab, fără mușchi, nu se compara cu al meu. Nici eu nu aveam cine știe ce corp, dar se putea vedea clar cine e mai masiv dintre noi doi. Pe sub sacoul verde închis purta o cămașă albă contrastată bine cu părul lui deschis la culoare.

M-am ridicat în capul oaselor și am vrut să-i vorbesc, însă era prea gălăgie, așa că l-am apucat pe blond de braț și l-am târât pe hol unde era mult mai liniște.

 —Explică-mi și mie cum merge treaba pe aici, m-am adresat, afișând un mic zâmbet pentru a-l mai calma puțin. Părea prea speriat de bombe.

Se conformă de parcă, într-adevăr, aștepta să îl salvez din acea încăpere plină de limbaj vulgar și strigăte. Am pășit pe coridor, acesta arătându-mi și explicându-mi despre fiecare încăpere în parte. Ajunși la ușa de la ieșire, am trecut din clădirea școlii în care urma să îmi petrec următorii cinci ani, într-o gradină frumosă, cu spații verzi și multe flori, pe alocuri fiind construite statui, probabil ale persoanelor importante.

Credeam că arată mult mai sinistru, fără așa multă viață; ca o închisoare.

Odată ce am dat colțul școlii, în fața ochilor mi-a apărut un spațiu foarte întins, fără iarbă sau flori ca cel dinainte. Era un loc special amenajat pentru viitoarele noastre antrenamente. Într-o parte am văzut un spațiu cu sârmă ghimpată, ridicată la jumătate de metru deasupra pământului pe sub care noi trebuia să ne târâm, la fel ca niște râme printr-un nămol nenorocit. În partea dreaptă totul se desfășura ca o cursă cu obstacole. Perfect! Îmi plăcea competiția, însă aș fi preferat să nu-mi murdăresc hainele în halul ăsta. 

 —Apropo, eu sunt Eric, m-am prezentat, simțind nevoia să o fac după ce petrecusem aproape o oră împreună.

—Da, știu. Se vorbea de tine înainte să ajungi aici. Ești fiul directorului, nu?

Mi-am dat ochii peste cap la auzul vorbelor lui și am încercat să schimb subiectul întrebându-l care e numele lui.

—R-Rain, se bâlbâi blondul ce nu părea în apele lui când i-am pus această întrebare.

Am chicotit scurt la auzul replicii sale, însă m-am oprit imediat ce mi-a dat un cot în stomac, evident, din glumă. Când privirile noastre s-au întâlnit, am început amândoi să râdem fără vreun motiv anume.

Nu departe de noi se vedeau trupurile ostenite ale celor care se antrenau. Purtau maieuri negre și mulate pe corpul lor bine făcut. Acel material le scotea în evidență fiecare mușchi încordat și lucrat. Pantalonii lor de un vișiniu închis m-au făcut să îmi dau seama că erau rivalii mei. În timp ce înaintam cu Rain și mă apropiam de acel grup de bărbați, am recunoscut silueta celui ce comandă. Odată ce își întoarse capul spre mine și îmi făcu discret cu ochiul, m-am oprit brusc din mers. Simțeam cum sângele îmi urcase în obraji atunci când Julio mă privi insistent și făcu acel gest cu ochiul. Toată fața mi se înroșise, de aceea m-am întors intimidat chipul spre Rain pentru a nu-i întâlni privirea șatenului. Sigur și-ar fi dat seama că mă intimidasem. Și nu fiindcă era Julio acolo, ci fiindcă îmi aduceam aminte de momentul în care rămăsesem cu el în baie și încercase să abuzeze de mine într-un mod crud.

—Ai pățit ceva? întrebă blondul, văzându-mi chipul îmbujorat. Nu, nu ai febră, continuă acesta, așezându-și o mână pe fruntea mea pentru a-mi verifica temperatura.   

 Eram conștient că nu aveam febră și nici bolnav nu eram. Bineînțeles că nu aveam să îi spun adevărul, motivul pentru care obrajii mei prinseseră o culoare aprinsă; doar nu eram fete să bârfim despre niște chestii așa banale.

Am mers înainte, grăbind pasul și asigurându-mă că Rain era lângă mine, asta până când ne-am întors înapoi în clădire. De afară se auzeau râsete și vorbe, însă imediat ce mi-am făcut eu apariția pe hol, liniștea predomina.

Îmi plăcea felul în care tata mi-a creat o reputație chiar înainte să ajung aici. Mă simțeam în largul meu pentru că știam că ei nu au curajul să mi se împotrivească. Poate, până la urmă nu e chiar atât de rău unde am ajuns. Acest gând mă făcu să zâmbesc într-un mod caracteristic numai mie. Mă simțeam superior față de ei, și asta mă alimenta. Am înaintat printre ei cu privirea ridicată, ținându-mi mâinile în buzunarul blugilor. Se auzea doar ecoul pașilor mei în acea liniște colosală. Mi-am întors împreună cu capul și trupul înapoi, observându-l pe Rain ce rămăsese în același loc. L-am prins de braț și l-am tras după mine, asta până când a început să meargă singur. Față de mine, el părea foarte agitat și de aceea probabil mergea că pe ghimpi, cu capul lăsat în pământ. Odată ajunși în fața ușii de la cameră, am împins suprafața din lemn cu piciorul, nedorind să îmi folosesc mâinile ce stăteau foarte bine în buzunare.

M-am așezat pe patul meu deloc confortabil, realizând că eu cu Rain eram singuri în cameră, probabil restul erau pe hol. Mi-am îndoit coatele, așezându-mi mâinile la ceafă. Dacă patul era așa tare măcar această poziție mă relaxa cât de cât. Patul gol din dreaptă îmi sări iarăși în ochi. Se vedea clar că acolo nu stătea nimeni și, totuși, era aranjat de parcă se așteaptă ca cineva să vină acolo. 

 —Rain, știu că ești mai vechi pe aici, dar am și eu o nelămurire, să-i zicem așa. De ce dracu patul ăsta e mereu gol? l-am întrebat, în același timp mi-am întors privirea spre el. A ridicat o sprânceană, parcă trezindu-se dintr-o transă.

—Păi... Nici eu nu știu foarte bine, dar din câte am auzit unul din colegii noștri a fost transferat la cealaltă tabără pentru că avea niște abilități fizice bune. Și ca balanța taberelor să se echilibreze, l-au mutat acolo.

Gândul ăsta nu-mi rămase prea mult în minte, nu-mi părea destul de interesant încât să meditez asupra lui. Discuția noastră s-a oprit atunci când s-a dat stingerea și toți au intrat în cameră. M-am întors pe o parte, cu spatele la Rain și cu fața spre patul gol, gândindu-mă la ce fel de abilități fizice se referea blondul atunci când mi-a povestit. Apoi nimic. Totul a dispărut din conștiința mea și am încercat să mă concentrez pe somn. Eram obosit.

Am început să mă foiesc, neputând să adorm. Lucrul acesta nici nu mă mira, deoarece nu cunoșteam locul și îmi era foarte greu să mă acomodez și să reușesc să cad într-un somn plăcut.