Am I your obsession?

CAPITOLUL 16

În acelaşi timp, întră pe uşă un băiat slab, cu părul tuns scurt şi blond, ţinând în mână un teanc de hârtii.

— Eric, scuze că te deranjez... dar ţi-am adus ăstea, spuse blondul, întinzându-mi hârtiile.

După ce am primit acele foi, îmi spuse că trebuie să i le duc lui Julio cât mai repede. Am aprobat din cap, cu toate că eram conştient că nu vreau să mă duc. Din curiozitate am privit hârtiile, dar nu înţelegeam nimic din ce scria acolo. Mi-am dat ochii peste cap, întorcându-mă spre Rain şi privindu-l cu subînţeles. I-am întins hârtiile, aşteptând să îi spun ce să facă cu ele.

— Du-le tu lui Julio! Dacă te întreabă ce e cu ele, spune-i că sunt de la mine.

După ce îmi respectă ordinul şi plecă din cameră, m-am aşezat plictisit în pat. Noroc cu Rain, pentru că nu voiam să dau iar ochii cu Julio. Braţele mi le-am îndoit şi le-am aşezat sub cap, privind tavanul verde deschis. Ciudat, abia acum observ culoarea vopselei. De ce toate sunt verzi? Culoarea asta parcă mă bântuie.

În scurt timp mi-am închis ochii, dar fără să adorm. Imagini cu el îmi năvăleau mintea, zâmbetul său seducător, privirea lui suavă şi atingerile tandre.

— Julio... am şoptit, ducându-mi mâna spre abdomen, mângâindu-mi zona de sub acesta prin materialul blugilor. Mâna îmi intră uşor până la boxeri, dorind să o strecor pe sub aceştia. Am avut un moment de ezitare, apoi m-am trezit brusc, uitandu-mă în jur pentru a mă asigura că nu am fost văzut, însă fiecare îşi vedea de treaba lui.

— Ce dracu...?

Chipul mi s-a înroşit din cauza nervilor, aproape lovindu-mi faţa, gândindu-mă ce eram pe cale să fac. M-am ridicat în capul oaselor, strângând pumnul pregatit să lovesc pe oricine îmi iese în cale. În liniştea din încăpere doar picăturile ce se loveau de geam se mai făceau prezente. Mi-am mutat ochii spre fereastră, realizând că a început furtuna. Uşa se deschise încet, după ea afişându-se trupul lui Rain după aceasta. Chipul lui era mai diferit decât ultima dată când îl văzusem, îngrijorându-mă expresia lui. Făcu decât un pas, oprindu-se din nou şi dându-şi drumul lacrimilor să-i umezescă obrajii. Braţele îi tremurau, luând-o din loc şi alergând spre mine. Se trânti pe suprafaţa patului, luându-mă de talie şi lăsându-şi capul pe umărul meu. Mi-am dus o mână pe spatele acestuia, încercând să-l liniştesc, chiar dacă nu ştiam motivul pentru care plângea. Suspina neîncetat şi respira greu, simţind mai apoi cum îmi strânse în pumni materialul ce-mi acoperea spatele.

— Ce ai păţit? am întrebat după ce am aşteptat să se liniştească puţin, dar în zadar.

— Eu...

— Spune-mi, poţi avea încredere în mine.

În următorul moment îşi ridică capul de pe umărul meu, simţind locul ud provocat de lacrimile ce le lăsase în urma sa. Buzele sale se desprinseră, fără a spune nimic, ci doar alte suspine.

— Erau acolo... Leon şi Cipriano... I-am văzut...

Fără a înţelege ce vrea să spună, l-am întrebat din nou.

— Ce ai păţit?

— Tu nu înţelegi? I-am văzut când am fost să duc hârtiile pentru Julio. Erau dezbrăcaţi amândoi, iar Leon, fiind deasupra, încerca să-l satisfacă pe ăla. Gemetele se auzeau încă de pe hol, însă nu mi-am dat seama că aş putea vedea asta. Nu trebuia să intru acolo!

Lacrimile îi reapărură pe chipul palid, lipsit de orice urmă de zâmbet. Începu să suspine din nou, ascunzându-şi faţa pe pieptul meu. Explicaţia lui m-a suprins, punându-mă pentru ceva timp în pielea sa, imaginându-mi-l pe Julio în locul lui Leon. Nu ştiam cauza, însă inima începu să îmi bată cu putere, iar stomacul să mi se strângă într-un mod dureros. Am început iar să mă enervez când apărură aceste sentimente de fiecare dată când mă gândeam la Julio.

— Linişteşte-te! Îţi faci mai mult rău dacă plângi, am spus, dorind să îl calmez.

L-am prins de umeri, împingându-l în aşa fel încât să mă poată privi. Ochii lui de un verde ca smaraldul erau secaţi de orice strălucire, roşi şi plini de lacrimi.

— Tu nu înţelegi că îl iubesc? se răsti la mine cu un ton pe care nu îl mai folosise până atunci.

— Iar tu nu înţelegi că îşi bate joc de tine?

Atitudinea lui mă dobora, era prea ușuratic și îl afectau prea multe. Tocmai când îşi desprinse buzele pentru a spune altceva, într-un acces de nervi, mi-am ridicat palma asupra lui, lovindu-l pentru a-i opri orice continuare a replicii. Cu puterea pe care îl lovisem, capul lui se întoarse în partea opusă, oprindu-şi respiraţia în acel moment. Mă privea surprins, la fel ca restul din încăpere.

Blondul se ridică şi fugi spre uşă, trântind-o înainte de a părăsi încăperea. Restul din camera încă mă priveau curioşi, aşteptând probabil să le explic ce s-a întâmplat.

— La ce dracu vă holbaţi? m-am răstit la ei, aceștia revenind la ce făceau mai devreme, mai puţin un tip brunet ce se apropie de mine. Îşi aşeză mâna pe umărul meu, probabil pentru a-mi atrage atenţia, apoi spuse:

— Ar trebui să te duci după el.

M-am încruntat la replica lui, întorcându-mă cu spatele la el şi aşezându-mă din nou pe pat. Nu credeam că o să mă simt atât de prost, însă gândul îmi zbura la colegul meu ce plecase brusc, fără a-i da ocazia să îi explic de ce Leon îşi bătea joc de el. Nu îmi venea să cred că Cipriano ăsta era atât de interesat de toată lumea.

Am privit din nou spre fereastra care îmi atrăgea mereu atenţia datorită picăturilor ce se loveau cu putere de ea, provocând acel sunet sâcâitor.

M-am ridicat şi m-am dus spre fereastră, sprijinindu-mi coatele pe pervaz. Prin picăturile dese de ploaie am putut observa o siluetă ce privea spre cer. Cine ar fi stat pe vremea aia afară? Structura corpului mi se părea cunoscută, însă nu voiam să cred că acela este Rain. Inima mi se strânse când am realizat că era chiar el, simţindu-mă foarte vinovat în legătura cu ceea ce făcusem.

Fără să mai stau pe gânduri am ieşit după el, cautându-l prin ploaie, ducându-mă exact în locul unde îl văzusem. Încă era acolo, ud, cu ochii închişi spre cer. Am pornit spre el, însă acesta, parcă văzându-mă că vin, o luă din loc în partea opusa mie, cu capul în jos. Am fugit după el, ajungându-l imediat din urmă. Odată ce am apărut în spatele său, i-am prins corpul cu mâinile, oprindu-l din mers şi lipindu-i spatele de mine.

În urătoarea clipă, l-am întors cu faţa la mine, dându-i şuviţele ude din ochi.

— Îmi pare rău pentru cum am reacţionat înainte, am vorbit mai tare pentru a acoperi sunetul picăturilor.

Mi-am dat sacoul jos de pe mine şi l-am pus pe umerii săi pentru că al meu era mai uscat decât hainele sale. Blondul se ridică pe vârfuri şi îmi atinse buzele cu ale sale, formând un sărut scurt. Înainte să îmi dau seama ce a fost asta, el reveni la poziţia normală, înroşindu-se.

— Te-am iertat, murmură, citindu-l pe buze căci vorbise prea încet.

I-am prins mâna şi l-am tras după mine până în academie, la adăpost. Tot ce se petrecuse în acele minute mă împânzise de vină și mă făcuse să mă simt un imbecil în fața celui care într-adevăr îmi era prieten, care mă ascultase tot timpul și fusese mereu lângă mine. Am mers amândoi tăcuţi pe colidor, până ce am ajuns în camera noastră. În momentul când am deschis uşa, brunetul de mai devreme ne privi şi zâmbi către noi. Ajunsi lângă patul meu, am luat un prosop şi l-am aşezat pe Rain pe pat, stând în fund. I-am pus prosopul moale pe cap, începând să îi şterg încet părul ud. Nu-i vedeam expresia datorită materialului că îi acoperea ochii verzi, dar ghicisem că era din nou roşu.

— Uite ce-mi faci. Eu nu am spus niciodată că îmi pare rău cuiva, am chicotit, dându-i prosopul la o parte când am crezut eu că se uscase.

Chipul lui Rain chiar căpătase o culoare roşie, mulţumindu-mi că nu l-am lasăt acolo. Când să se ridice în picioare, blondul începu a strănuta fără oprire. Râzând, l-am apucat de braţ, îndreptându-ne spre baie cu câteva haine în mână.

— Ar trebui să ne schimbăm de hainele astea ude, am putea răci.