Am I your obsession?

CAPITOLUL 23

... Așa că m-am aruncat...

M-am aruncat în prăpastia nesfârșită a gândurilor mele, înghițind orice amintire, fără să las lacrimile să se reverse; lacrimi ce amenințaseră să izbucnească toată ziua. E ra o nebunie și era absurd, dar îl iubeam. Știam de câteva săptămâni că mă îndrăgostisem de el, dar n-am vrut din orgoliu să se întâmple, să accept. Era imposibil; nu înțelegeam cum am ajuns să îl schimb pe vechiul Eric atât de repede din cauza lui. Am ridicat o privire tristă spre cer. Mi-am ținut răsuflarea, apoi am eliberat-o într-un oftat lung și înfiorat, atunci când am zărit luna, știind că și el o va vedea de acolo de unde este. 

***

 Trecuse o lună. Sentimentele rămăseseră aceleași... Sau mai intense.

Cantina era acum mai goală, la fel ca în restul zilelor de când pleasera ei, de când el plecase.

— De ce nu mănânci? mă întrebă Rain, făcându-mă să tresar. Replica la care se aștepta el nu veni imediat. Am stat câteva secunde bune pe gânduri, apoi am răspuns brusc:

— Vrei să mâncăm în oraș în seara asta? am spus, ridicându-mi privirea din farfurie și uitându-mă în ochii lui.

— Ce?

— Iau eu mașina de la tata și plecăm ca atunci, mai ții minte? 

 — Da. A făcut o pauză. Dar mai știi ce s-a întâmplat data trecută, nu?

— Dă-l dracu' pe Cipriano, că nu mai e aici, i-am răspuns, ridicându-mă de la masă, făcându-i semn să vină cu mine.

Am pornit spre biroul tatălui meu, lăsându-l pe Rain să aștepte la ușă. Speram că boșorogul nu o să fie înăuntru, așa că mi-am încercat norocul și am intrat. Bucuria mi-a dispărut încet când l-am observat stând în picioare, analizându-și ținuta într-o oglindă. Își întoarse capul spre mine. Era surprins de prezența mea acolo.

— Haide, Eric. Nu-mi spune că ai probleme tocmai acum. Trebuie să mă grăbesc să plec la o ședință, îmi spuse, vizibil agitat.

— Nu. Am venit să te rog să îmi dai mașina pentru că... M-am oprit când i-am văzut privirea fulgerătoare. Înainte să apuce să-mi dea o replică usturătoare, am zis eu ceva:

— Ține cont și de părerea mea măcar o dată în viața ta. Dacă ar mai fi trăit mama, lucrurile ar fi stat altfel. 

 Se vedea cum vorbele mele îi treziseră un sentiment mai sensibil, chiar și după expresia chipului său, care deveni blândă și calmă. Îmi întinse mâna cu cheile și, înainte să plece, îmi șopti: să nu ieși prea mult în evidență.

Am mai așteptat puțin să mă asigur că pașii lui se îndepărtează de birou, apoi am dat buzna spre sertarul în care știam că o să găsesc cardul. Lângă el era și un pachet de țigări, dar am renunțat la a-l mai lua, știind că pot cumpăra tot ce aveam nevoie cu banii.

Minutele petrecute în birou nu-și mai aveau rostul, așa că am ieșit și m-am îndreptat spre Rain, care rămăsese acolo unde l-am lăsat.

— Hai, blondule, hai să mergem! am rostit, făcându-i cu ochiul și învârtind cheile pe deget.

— Și cardul?

— E-n buzunar.

Astea au fost ultimele cuvinte înainte să ne ducem în garaj și să pornim mașina. Rain era încă neliniștit, dar l-am calmat ușor. Drumul a fost parcurs la fel de rapid ca prima oară, așa că am ajuns în câteva ore la destinație.