A beautiful mind / Volumul 1

C A P I T O L U L 22 "Don't kill me now"

Wayett's point of view

Au trecut trei saptamanii de când am vorbit ultima oară cu el și mă simțeam vinovat că am plecat așa. Poate ca nu merita, însă m-am simțit rănit și nu știam cum altcumva să reacționez. Multe din întămplările ce s-au derulat în perioada asta nu mi le pot explica. Am fost o mașinărie care pleca dimineața și se întorcea seara. Nu făceam mare lucru, tot timpul mi-l petreceam cu facultatea și Clare care a devenit îngrijorată pentru mine.

-Poate ar trebui să revorbești cu el, oftează ea așteptând pe o bancă din campus începerea următorului seminar.

-Înțeleaptă idee, o privesc sceptic. Și ce ar trebui să-i spun?

-Nu contează, doar să nu te mai văd în starea asta, continuă, tonalitatea ei fiind una calmă. Bagii oamenii în sperieți cu părul ăsta ciufulit și pungile de sub ochi, completează oarecum râzând de felul cum arătam.

-Până atunci mă bagi tu în mormânt, casc plictisit.

-Ar fi fost bine să fiu eu aia, dar cred că blondul îți face felul. Întâi câteva săruturi cu frate-tu și acum în pat cu Martin, îmi povestește având vocea acuzatoare.

-Deci asta a mai făcut, o întrerup aproape nepăsător deși în mine fierbeam.

-Băiatul ăsta și-o bătut joc efectiv, pe față, de tine, deși nici tu nu ești tocmai un sfânt, se răstește. Întâi un pupic cu Jason apoi i-o tragi lui Martin, amândoi aceleași greșeli, își încrucișează mâinile la piept. Treci peste!

Aș fi mințit cu nerușinare dacă nu avea dreptate. Asta da femeie cu tupeu.

-Vom vedea, i-o tai. Și parcă trebuia să mă susți? Mă încrunt puțin supărat pe ea.

-"Vom vedea" , mă imită strâmbându-se puțin. Nu întinde coarda, adaugă ridicându-se de pe bancă. Acum haide, am înghețat de frig aici.

Înainte să mă ridic m-am uitat spre ea. De când se făcuse așa frumoasă? O întrebare prostească. Nu am fost destul de atent până acum la ea și să-i observ trăsăturile feminine bine conturate. Dacă nu aveam dragostea asta pentru un puștan mi-ar fi plăcut ca ea să-mi fie iubita. Și eu ce visez, doar prostii.

-Clare? Am întrebat imediat cum m-am ridicat, făcând-o să întoarcă capul și să mă privească întrebător. De când ești așa frumoasă? Am întrebat.

-Acum te prinzi și tu?! Mă ironizează amuzată. Ce-ți veni? Aproape că râde privindu-mi fața mirată.

-Pur și simplu, dau din umeri. Să mergem, completez luând-o de mijloc și intrând împreună în clădirea imensă.

De la discuția destul de bizară cu roșcata am revenit la vechiul eu.Adică , cel care se mai aranjează puțin. Să nu exagerăm.

În fine. Multe din ceea ce mi-a spus ea m-au pus pe gânduri în legătură cu ce vreau și nici măcar acum nu știam răspunsul la întrebare. Să încerc să lupt pentru el și să-l câștig sau să mă dau bătut și să-mi văd de ale mele. Și totuși nu-mi convenea să mi-l ia Martin, iar fratele meu iese din discuție. Pentru el poate aș ceda, dar nici de asta nu sunt prea convins.

-Cum este cu noua recucerire?! Îl întreb ironic pe roșcatul ce-mi apăruse de nicăieri în față.

-Mai bine decât mă așteptam, răspunde oarecum mândru, privindu-mă mai mult sfidător. L-ai învățat trucuri noi? Pare puțin gânditor apoi : Oh, nu, nici măcar nu te-ai atins de el, râse batjocoritor.

-Nici nu voiam mai mult având în vedere că mâinile tale scârboase l-au atins, mi se face greață, adaug și eu la rândul meu, abordând aceași atitudine.