Îmi pare rău că am lipsist atât de mult cu ultimele capitole, de fapt cu penultimul, dar heh, am avut ceva probleme cu inspiraţia, cu una cu alta şi abia azi am pus osul la treabă.
Sper că aveţi un pachet de şerveţele lângă voi, deoarece urmează nişte scene destul de dramatice.
Oricum, sper să vă placă.
Spor la citit, pufoşeniilor.
______________________________________________________
Wayett's point of view
După ce am fost la Martin totul a devenit mai liniștit. Brian chiar crezuse că aveam să-l bag în spital pe roșcat. Îl sunase pe Jason, care a venit imediat la fața locului, însă tot ce a mai apucat a fost ultima replică a lui Jason: "Nu mai am nici un motiv să rămân."
I-am explicat ziua următoare fratelui meu că Martin încercase, cu adevărat să-i facă rău lui Brian, dar blondul a fost suficient de deștept și a scăpat de ghiarele lui. Am renunțat și să-i mai dau pumni, merita, însă asta nu ar fi schimbat cu nimic acțiunea deja săvârșită.
Primăvara nu s-a lăsat mult așteptată, iar facultatea începea să-mi ocupe aproape tot timpul. Aveam să mă țin de planurile mele; deja făcute dinnainte să-l cunosc pe Brian și să mă mut. Nu avea rost să mai stau acasă, sub aripa protectoare alor mei, și-n plus, în vară aveam să-mi iau un serviciu, bani, cu care aveam de gând să-mi plătesc o parte din chirie. Apoi un part-time pe timpul facultăți, deja fiind în al doilea an; cu siguranță aveam să mă descurc.
În altă ordine de idei, Brian era din ce în ce mai deprimat. Niște cunoștințe vechi ținându-mă la curent cu starea lui. Traficanții ăștia de droguri aproape ajungeau prinși dacă nu le făceam favoarea și îi scăpam de belea; cam asta fiind și recunoștința lor pentru ajutor.<<Nu scăpasem așa repede de trecutul acela tumultuos al adolescenței>>, îmi mai spuneam, surâzând.
Păcat că pe blond nu-l prea puteam ajuta, cum aș fi vrut. L-am distrus cu nesiguranța noastră și nu aveam de gând să-l las în halul ăla, cunoștiința mustrându-mă de fiecare dată când auzeam acest nume.
-Mai lasă timpul să treacă, mă trezește din gânduri Clare, în pauza dintre două cursuri. Vorbești cu el când apele se vor liniștii.
-Ușor de zis, oftez dezamăgit de lașitatea de care am dat dovadă încercând să-l iubesc pe Brian, când fratele meu era, tot timpul, persoana care-l eclipsa. Nici o mie de cuvinte cu îmi pare rău nu vor schimba sentimentul acela de nedorit din capul lui Brian.
-Mnda, nu poate trece așa de ușor după o dezamăgire, dar cu timpul rana i se va vindeca, îmi mângâie compătimitor spatele încercând să-mi spună că totul va fi în regulă.
Nu pot nega faptul că era nopți când mă gândeam la suferința lui; cam atât de mult cât mă gândeam la dragostea ce i-o purtam fratelui meu. Cum în unele nopți se strecura în patul meu și dormeam unul în brațele celuilalt. Trebuia să fiu fără inimă și să nu mă simt vinovat pentru fericirea mea.
Într-una din zile mă hotărâsem să merg la el, după școală, iar acum, stam și-l priveam cum slăbise, iar cearcănele de sub ochi mă făceau să nu-l mai recunosc.
-Arăți atât de...
-Distrus? Îmi luă el cuvântul din gură și-l folosii ca pe o întrebare.
-Nu... da, dau confuz din cap și continui: Iar pentru asta vreau să-mi cer iertare. Știu că nu meritai tot ce ți-am făcut; recunosc, sunt vinovat pentru ziua aceea când tu de fapt te dăruisei din dragoste, iar eu am profitat ca un nemernic.
-Da, ai făcut asta, Wayett, spuse acesta cu jumătate de glas, văzându-i lacrimile ce aveau în curând să-i cadă pe obrajii palizi. Și continui să mă întreb dacă ai făcut tot teatrul ăsta cu mine în mod voit. Ai făcut asta intenționat?
Mă întrebă cu disperare, uitându-se în ochii mei.
-Nu, Brian, nu te-am rănit în mod voit, pentru că eram confuz pe sentimentele mele. Fiecare moment petrecut cu tine mi-a plăcut enorm și aș fi cel mai mare idiot dacă nu aș recunoaște asta. Toate lucrurile pe care ți le-am spus atunci, până să se întâmple tâmpeniile alea cu Martin chiar au fost reale.
M-am apropiat de el și i-am cuprins umerii cu palmele privindu-l cu sinceritate în ochii lui albaștrii, ce m-au fermecat încă din prima clipă când i-am întâlnit într-o zi de iarnă, în cafeneaua preferată.
-Când te-am sărutat, când te-am ținut în brațe, când ți-am spus că-mi placi; toate acele lucruri le-am făcut și spus pentru că așa credeam atunci, nu te-am mințit, Brian, îi mărturisesc, chiar nu te-am mințit.
-Nu ai cum să mai repari un vas ce deja s-a spart, Wayett, spune, chinuindu-se să-și țină în frâu lacrimile. Nici nu-ți dai seama că mă îndrăgostisem de tine, iar apoi să mă trezesc cu faptul că tu deja...
A vrut să-și continue propoziția, dar lacrimile au început să cadă fără să mai le poată ține în frâu. Simțeam odată cu el durerea ce-l măcina pe dinăuntru și nu eram capabil să-l ajut, însă știam că avea nevoie de un umăr pe care să plângă, așa că l-am strâns puternic la piept, mângâindu-i spatele în timp ce el continua să plângă, uneori ridicând tonalitatea și spunându-mi numele. A încercat să-mi lovească pieptul cu pumnul, dar nu era în stare să o facă cu putere, deși furia încă-i controla sufletul.
-De ce? Întreba când făcea o pauză din plâns și suspina. De ce trebuia să fiu victima a nehotărârii voastre?
Dar nu-i răspundeam , pentru că nu știam ce să-i spun ca să-l calmez. Oftam și tăceam.
-Sărută-mă, Way, zice, desprinzându-se de brațele mele. Sărută-mă, chiar dacă este ultima oară; sărută-mă ca mai apoi să te uit definitiv.
Eramconfuz, însă nu puteam nici să-i refuz ultima cerință înainte să nu-mi mai vorbească deloc.
M-am aplecat spre buzele sale, cuprinzându-le într-un sărut tandru. Chiar uitasem gustul mentolat, amestecat cu cel de țigări, ce mi-a plăcut încă de prima dată. Nu mă dezgusta, chiar îmi plăcea să-l sărut, întotdeauna având ceva aparte ce mă fermeca.
Acesta a fost și ultimul contact al nostru înainte să-mi spună adio.
CITEȘTI
A beautiful mind / Volumul 1
Romansa|LGBT| "Am lăsat întunericul să ne învăluie în această mantie a zăpezii. Ca totul din jurul nostru să dispară și să fim doar noi în acest neant" "Ne-am cunoscut dintr-o întâmplare de la naștere și s-a ajuns la o dragoste atât de profundă și...
